Luka Modric vrea să-şi prelungească acordul cu Real Madrid până în 2026

Data:

Croatul Luka Modric, mijlocaşul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, nu se gândeşte încă la retragere la cei 39 de ani, după ce a ridicat în picioare încă o dată stadionul Santiago Bernabeu cu un gol înscris în meciul de campionat cu Girona (2-0), de duminică, iar cu patru luni înainte de expirarea contractului său se gândeşte la reînnoire, informează EFE.

Obiectivul lui Modric este să continue încă un an la Madrid şi să-şi ia adio de la fotbalul profesionist alături de naţionala Croaţiei la Cupa Mondială din 2026.

Pentru Modric ar fi a patra Cupă Mondială cu echipa Croaţiei, pe care o va disputa la 40 de ani, în SUA, Canada şi Mexic, cu trei luni înainte de a împlini 41 de ani. Aceasta este cea mai recentă provocare dintr-o carieră de succes, conform unor surse din anturajul jucătorului.

Legenda lui Real Madrid, jucătorul cu cele mai multe trofee din istoria clubului, poartă negocieri pentru reînnoirea contractului cu încă un an.

Modric a disputat în acest sezon 40 de meciuri din cele 42 disputate de Real Madrid, cu un procentaj de 91,6% pase reuşite.

„Modric este un cadou pentru fotbal. El trebuie să continue cât vrea, pentru că face bine ceea ce face. Real Madrid trebuie să se considere norocoasă pentru că are o legendă care a marcat o epocă în fotbal”, a spus antrenorul Carlo Ancelotti.

Peste 30 de jucători au jucat în Primera Division la 39 de ani, cum este şi Modric, dar doar 15 au reuşit să se menţină la 40 de ani şi doar şase ca protagonişti, dintre care patru jucători de câmp: Joaquin Sanchez (70 partide), Jorge Molina (43), Amedeo Carboni (37) şi Cesar Rodríguez (27), plus doi portari: Diego Lopez (38) şi Carlos Fenoy (26).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...