Liverpool solicită UEFA să acţioneze, după raportul privind incidentele de pe Stade de France

Data:

Clubul englez FC Liverpol a solicitat Uniunii Europene de Fotbal (UEFA) să adopte măsuri concrete pentru a evita noi derapaje în materie de securitate în jurul stadioanelor, la o zi după publicarea unui raport care incriminează instanţa europeană şi autorităţile franceze pentru gestionarea finalei de anul trecut a Ligii Campionilor, de la Saint-Denis, informează AFP, citată de Agerpres.

„Cerem UEFA şi celor din vârful piramidei fotbalului să se reunească şi să acţioneze pozitiv şi cu toată transparenţa pentru a evita orice ‘posibil rateu'”, se arată într-un comunicat al clubului din Premier League, învins pe 28 mai de Real Madrid (0-1).

„În calitate de club cu un trecut european glorios, noi cerem UEFA să acţioneze corect şi să instituie cele 21 de preconizări din raport, care să permită asigurarea securităţii tuturor suporterilor care vor asista pe viitor la un meci organizat de UEFA”, a adăugat clubul englez, ai cărui suporteri au fost victime ale dramelor de la Heysel (1985) şi Hillsborough (1989).

„Informaţii false au fost vehiculate în acea noapte la Paris, care ulterior au fost toate infirmate”, a mai adăugat Liverpool, făcând referire în mod special la declaraţiile ministrului francez de Interne, Gerald Darmanin. Acesta pusese responsabilitatea incidentelor pe seama grupurilor de huligani şi alţi suporteri acuzaţi că au prezentat bilete falsificate.

„Ce s-a întâmplat la Paris a realimentat suferinţele familiilor, prietenilor şi supravieţuitorilor de pe Hillsborough”, se mai arată în comunicat.

UEFA a cerut scuze, marţi, clubului Liverpool, ai cărui fani au fost suspectaţi că au provocat haos la meciul cu Real Madrid din finala Ligii Campionilor de pe Stade de France.

Uniunea Europeană de Fotbal, organizatoarea finalei Ligii Campionilor, este considerată principala responsabilă pentru incidente gravele „care au dus aproape la un dezastru” în mai anul trecut pe Stade de France, conform raportului unui grup de experţi independenţi mandaţi să efectueze o anchetă de către instanţa europeană.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vinicius trebuie să fie apt sută la sută fizic pentru a prinde CM 2026, consideră Ancelotti

Carlo Ancelotti, antrenorul echipei de fotbal a Braziliei, a declarat că atacantul Vinicius Jr trebuie să fie pregătit...

NHL – Dublă reuşită de Sidney Crosby pentru Pittsburgh Penguins

Starul Sidney Crosby a reuşit două goluri pentru Pittsburgh Penguins, care a învins-o pe Philadelphia Flyers cu scorul...

Ronald Araujo (FC Barcelona) a primit permisiunea de a lipsi pe termen nelimitat de la echipă

Ronald Araujo, fundaşul şi căpitanul echipei de fotbal FC Barcelona, a primit permisiunea clubului spaniol să lipsească pe...

NBA – LA Lakers a pierdut acasă, deşi Luka Doncic a marcat 38 de puncte

Los Angeles Lakers nu a putut evita înfrângerea pe teren propriu cu Phoenix Suns, scor 108-125, în ciuda...