Liverpool a anunţat că va îngheţa preţurile biletelor pentru sezonul următor

Data:

Clubul englez de fotbal Liverpool a confirmat că va îngheţa preţurile biletelor şi accesul general pentru sezonul următor după ce suporterii au avertizat gruparea că există riscul să-i îndepărteze pe fanii locali şi pe cei fideli din generaţie în generaţie, potrivit ESPN.

Luna trecută, grupuri de suporteri ai lui Liverpool şi-au unit forţele şi au scris o scrisoare deschisă clubului, avertizând că preţul crescut al biletelor ameninţă să distrugă peluza suporterilor dedicaţi. Preţurile biletelor au crescut cu 2% înaintea începerii acestui sezon.

Ulterior, a avut loc o întâlnire între club şi consiliul suporterilor pentru a discuta pe marginea costului biletelor pentru sezonul viitor, iar clubul a confirmat faptul că nu va exista o creştere a preţurilor pentru sezonul 2025-2026.

Aşa cum preţurile pentru adulţi rămân la fel şi tichetele pentru elevi vor rămâne la acelaşi cuantum de 9 lire pentru al zecelea sezon la rând, iar acelaşi preţ se va păstra pentru cei cu bilete locale, care sunt disponibile celor care au un cod poştal din Liverpool de la sezonul 2016-2017 până în prezent.

Clubul Liverpool a anunţat că recenta îngheţare a preţurilor are loc în ciuda creşterilor semnificative ale costurilor de operare din ziua meciului de pe stadionul Anfield şi a scumpirilor continue legate de costul operaţiunilor din fotbal în general.

Anunţul clubului Liverpool vine pe fondul nemulţumirii înregistrate de fanii lui Manchester United, clubul de pe Old Trafford adoptând decizia nepopulară de scumpire a biletelor la cuantumul de 66 de lire la jumătatea sezonului. Într-o scrisoare deschisă adresată luna trecută coproprietarului clubului Sir Jim Ratcliffe, grupul de suporteri M.U.S.T. a transmis un avertisment despre impactul unor viitoare scumpiri.

Aceştia au avertizat că asemenea creşteri de preţuri ar putea duce la o rebeliune indiscutabilă în viitorul apropiat.

Înaintea confruntării lui Liverpool cu Manchester United de luna trecută, suporterii de la ambele cluburi şi-au unit demersurile în cadrul unei campanii sub sloganul #OpriţiExploatareaLoialităţii, al Asociaţiei Suporterilor de Fotbal, pentru a protesta împotriva creşterilor de preţuri.

Sentimentul de frustrare privind creşterea preţului biletelor este evident printre fanii din Premier League, Crystal Palace fiind singurul club care nu a mărit preţurile în acest sezon, conchide ESPN.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Djokovic afirmă că suspendarea pentru dopaj îl va urmări pe Sinner ca un ‘nor’

Novak Djokovic l-a avertizat pe Jannik Sinner că suspendarea de trei luni pentru dopaj va plana ca un...

Columbianul James Rodriguez nu va continua alături de formaţia mexicană Leon

Internaţionalul columbian James Rodríguez nu va continua alături de formaţia mexicană de fotbal Leon, a confirmat, marţi, presei...

NBA anunţă un nou format pentru All-Star Game, cu Statele Unite împotriva restului lumii

Liga profesionistă nord-americană de baschet a anunţat, marţi, un nou format pentru All-Star Game din 2026, tradiţionalul meci...

Portughezul Filipe Coelho, numit antrenor principal la Universitatea Craiova

Portughezul Filipe Coelho (45 ani) este noul antrenor principal al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat clubul,...