Lionel Messi: Încă nu îmi vine să cred că am câştigat Cupa Mondială

Data:

Superstarul argentinian Lionel Messi a publicat un text pe contul său de pe reţeaua de socializare Instagram, în care dezvăluie sentimentele pe care le trăieşte la o lună după ce a câştigat titlul de campion mondial la fotbal, singurul care lipsea din impresionantul său palmares, anunță Agerpres.

„A fost o lună dintre cele mai frumoase din lume şi încă nu îmi vine să cred. Ce nebunie frumoasă am trăit în tot acest timp, după ce am ajuns să ridicăm Cupa pe care ne-am dorit-o cu toţii atât de mult”, a precizat căpitanul selecţionatei Albiceleste într-o scrisoare însoţită de un videoclip cu cele mai bune momente ale finalei.

„Evident, faptul că suntem campioni face totul mai frumos, dar ce lună frumoasă am avut, câte amintiri frumoase am şi îmi lipsesc. Mi-e dor de coechipieri, de a fi zi de zi alături de ei, de colegi, de discuţii, de antrenamente, de prostiile pe care le-am făcut”, a continuat el.

De asemenea, Messi îşi aminteşte de fericirea celor apropiaţi şi a fanilor: „Ce frumos a fost să văd că familia mea se bucură de o experienţă de neuitat pentru toţi şi cât de frumos a fost să merg la meciuri şi să văd nebunia oamenilor pe teren şi în Argentina”.

„Mulţumesc lui Dumnezeu pentru atât de mult. După cum am spus, ştiam că mi-o vei dărui (Cupa Mondială). Ceea ce nu mi-am putut imagina a fost după ce am reuşit şi nu m-am înşelat, pentru că niciodată nu mi-aş fi putut imagina nebunia oamenilor la festivităţi. Ei bine, de o lună suntem campioni mondiali!”, a încheiat Messi.

Selecţionata Argentinei a cucerit al treilea titlul de campioană mondială din istoria sa după ce a învins Franţa, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare în finala Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, disputată pe 18 decembrie. Messi, autorul unei duble în finala de pe Lusail Stadium, a fost desemnat cel mai bun jucător al competiţiei.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Canotaj: Încă patru echipaje româneşti s-au calificat în finalele pentru medalii la Europene

Patru echipaje româneşti au obţinut, vineri, calificarea în finalele pentru medalii la Campionatele Europene de canotaj de la...

F1: Pilotul german Nico Hulkenberg va concura pentru echipa Sauber în sezonul viitor

Pilotul german Nico Hulkenberg se va despărţi de team-ul Haas la finalul acestui sezon, când îi va expira...

Los Angeles Lakers, la un pas de eliminare din play-off

Los Angeles Lakers se află la un pas de eliminarea din faza play-off a ligii profesioniste nord-americane de...

Patrick Herrmann isi anunta retragerea după 16 ani petrecuţi la Borussia Moenchengladbach

Extrema germană Patrick Herrmann se va retrage din fotbal la finalul acestui sezon şi după 16 ani petrecuţi...