Lionel Messi crede că Inter Miami va fi ultimul său club

Data:

Superstarul argentinian Lionel Messi a explicat, miercuri, că speră să-şi încheie cariera la clubul american de fotbal Inter Miami din Major League Soccer (MLS), fără însă să avanseze o dată precisă în acest sens, relatează AFP.

„Da, astăzi mă gândesc că va fi ultimul meu club”, a răspuns Messi în cursul unui interviu care difuzat miercuri de ESPN.

Messi, care va împlini 37 de ani pe 24 iunie, este aşteptat alături de naţionala Argentinei, deţinătoarea titlului, să fie prezent la Copa America, turneu care va avea loc în perioada 20 iunie-14 iulie în Statele Unite.

„Nu sunt pregătit să părăsesc fotbalul”, a spus octuplul câştigător al „Balonului de Aur”, al cărui contract cu Inter Miami este valabil până în 2025, după ce a ajuns la clubul din Florida în iulie 2023 de la Paris Saint-Germain.

„Să plec din Europa pentru a veni aici a fost o etapă dificilă. Dar faptul că sunt campion mondial m-a ajutat să văd lucrurile diferit”, a precizat câştigătorul Cupei Mondiale din 2022 din Qatar, care nu a exclus să-şi apere titlul la ediţia din 2026, ce va fi organizată în comun de Statele Unite, Mexic şi Canada.

„Am făcut asta toată viaţa mea. Iubesc să joc fotbal, îmi place să mă antrenez zilnic, îmi plac meciurile. Finalul tuturor acestor lucruri îmi provoacă teamă”, a adăugat el.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...