L’Etape România by Tour de France include trei curse în program

Data:

L’Etape România by Tour de France, găzduită în premieră la Bucureşti în luna august, va include trei curse de ciclism, de 14 km, 42 km şi 85 km, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Cătălin Mocuţa, preşedintele societăţii MPG, organizatoarea evenimentului din zilele de 27 şi 28 august, potrivit Agerpres.

Prima zi, 27 august, este deschisă unor activităţi concentrate într-o zonă numită Race Village, în Piaţa Constituţiei, unde va avea loc o adevărată sărbătoare a ciclismului, iar pe 28 august au loc cele trei curse. Cursa cea mai importantă de 85 km, se va desfăşura pe o buclă de 24,5 km, care va fi parcursă de două ori în centrul Capitalei.

Una dintre atracţiile din Race Village va fi un muzeu al Turului Franţei, cu un istoric al curselor şi cu tricourile distinctive ce vor fi acordate la ediţia 2022 a Marii Bucle (1-24 iulie).

”Pe 28 august, duminică dimineaţă vor avea loc cursele. Vom avea oferte pentru toate categoriile de ciclişti. Cei care sunt interesaţi de performanţă şi cei care vor să abordeze această provocare deosebită numită L’Etape by Tour de France au rezervat un traseu de 85 km, pe care se va concura doar cu biciclete de şosea. Avem o cursă de 42 km, pentru cicliştii care nu se încumetă să concureze la 85 km, dar şi pentru cicliştii care au alt tip de biciclete, de mountain bike. În sfârşit, o cursă de 14 km (City Adventure) dedicată atât copiilor însoţiţi de părinţi, de peste zece ani, dar şi cicliştilor amatori care vor să se bucure de un eveniment internaţional de anvergură şi nu se simt pregătiţi pentru 42 km”, a spus Cătălin Mocuţa.

Înregistrarea pentru L’Etape România by Tour de France debutează la data de 30 mai.

Primii trei amatori clasaţi, atât la feminin, cât şi la masculin, în cursa de 85 km sunt eligibili pentru programul Championsip, care implică participarea la L’Etape by Tour de France din Franţa, pe un traseu parcurs de ciclişti în Marea Buclă.

În 2021, cei mai buni dintre amatori din cele 20 de ţări în care s-a derulat L’Etape by Tour de France s-au întrecut pe un traseu de 175 de kilometri.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Garda de Coastă italiană a escortat flacăra olimpică prin strâmtoarea Messina

Garda de Coastă italiană, cu ambarcaţiuni şi resurse aeriene, a escortat miercuri velierul Belem care transportă flacăra olimpică...

Tenis: Alcaraz, out de la Madrid

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial şi deţinătorul trofeului, a fost eliminat în sferturile de finală ale...

Tenis: Sinner s-a retras din turneul de la Madrid

Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul 2 mondial, a fost nevoit să se retragă din turneul ATP Masters 1.000...

Hochei pe gheaţă: România, victorie cu Ungaria la Campionatul Mondial

Selecţionata României a învins echipa Ungariei cu scorul de 2-1 (0-0, 0-0, 2-1), miercuri, la Campionatul Mondial de...