Laszlo Balint, înaintea returului cu Vllaznia: „Îmi doresc să fim eficienţi şi pragmatici”

Data:

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laszlo Balint, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută înaintea partidei retur cu Vllaznia Shokder din turul 2 preliminar al Conference League, că îşi doreşte ca jucătorii săi să fie eficienţi şi pragmatici, precizând că nu se gândeşte la posibilitatea ratării calificării în faza următoare a competiţiei, potrivit Agerpres.

„Urmează o partidă importantă pentru clubul nostru. Conştientizăm acest lucru, dar abordăm cu încredere manşa retur. Suntem conştienţi de calitatea noastră, dar şi de armele adversarilor. Pentru că i-am simţit săptămâna trecută. Vreau să ne punem calităţile în valoare. Echipa din Albania are doi atacanţi puternici, de multe ori joacă vertical către ei. Îmi doresc să fim mai eficienţi şi pragmatici pentru că în manşa tur am avut multe ocazii, dar nu am luat deciziile potrivite. Sper însă că mâine ne vom bucura la final cu suporterii noştri. Îmi doresc ca băieţii să gestioneze foarte bine momentele psihologice ale partidei de mâine seară. Eu nici nu vreau să mă gândesc la ratarea calificării, eu acum sunt foarte concentrat pe lucrurile pe care trebuie să le facem. Vreau să văd personalitate la jucători, motivaţie, determinare şi încredere”, a afirmat el.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dieter Hamann crede că Bayern Munchen ar trebui să oferteze antrenori ca Mourinho sau Zidane

Fostul internaţional german Dietmar Hamann consideră că Bayern Munchen ar trebui să vizeze antrenori care au câştigat Liga...

Hochei: NHL – Rezultate pozitive pentru New York Rangers şi Colorado Avalanche în play-off

Echipa New York Rangers a învins la limită formaţia Carolina Hurricanes, cu scorul de 4-3, după prelungiri, într-o...

Tenis: Andy Murray se pregăteşte pentru revenirea în circuit, la turneul ATP de la Geneva

Tenismanul scoţian Andy Murray se pregăteşte să revină în competiţie luna aceasta, la turneul ATP de la Geneva...

F1: Marele Premiu de la Miami, record de audienţă TV pentru Formula 1 în SUA

Marele Premiu de Formula 1 de la Miami, desfăşurat duminică, a stabilit un record pentru o transmisie televizată...