Kylian Mbappe şi-a propus să fie şi mai eficient în faţa porţii

Data:

Atacantul Kylian Mbappe a declarat că vrea ”să fie şi mai eficient în faţa porţii”, după ce a marcat un hat-trick pentru Real Madrid, marţi seară, în Kazahstan, împotriva echipei Kairat Almatî (5-0) în Liga Campionilor la fotbal, scrie AFP.

Atacantul francez a jucat un rol major în victoria echipei sale cu 5-0 în Kazahstan, a doua victorie a lui Real Madrid în acest sezon european. Dar acest succes, a spus Mbappe, nu ar trebui să şteargă înfrângerea de sâmbătă cu Atletico Madrid (2-5), primul eşec al lui Real Madrid din sezonul 2025-2026.

”Nu vom uita ce s-a întâmplat în acel weekend, dar trebuie să continuăm să ne gândim la asta şi să muncim în fiecare zi şi în fiecare săptămână pentru a ne asigura că nu vom mai trăi o noapte ca aceea”, a declarat Mbappe pentru Movistar.

Golgheterul Ligii Campionilor din acest sezon, cu cinci goluri în două meciuri şi 15 goluri în toate competiţiile, atât pentru club, cât şi pentru naţională, Mbappe se află în plină formă în acest start de sezon: ”Sarcina mea este să ajut echipa, să fac tot ce pot pentru a o ajuta să câştige. Dacă am cinci ocazii şi dacă pot marca cinci goluri, trebuie să marchez cinci goluri, de aceea m-a cumpărat Real Madrid. Voi munci pentru a fi mai bun şi a încerca să marchez mai multe goluri, pentru a fi mai eficient în faţa porţii.”

Antrenorul său, Xabi Alonso, a subliniat eficienţa atacantului său şi anticipează un sezon notabil: ”Este decisiv în practic fiecare meci. Este cinic în faţa porţii. Avem nevoie ca abilităţile lui să înflorească. Şi nu doar prin golurile sale, ci pentru orice, pentru influenţa sa. Poate avea un sezon spectaculos.”

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

NBA – Stephen Curry va juca alături de fratele său Seth la Golden State Warriors

Echipa Golden State Warriors este pregătită să îi reunească pe fraţii Curry, după ce a ajuns la un...

Portarul Alisson (FC Liverpool), accidentat, va rata meciul cu Chelsea

Antrenorul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, Arne Slot, a anunţat că portarul AlissonBecker va rata meciul de...

Inter Miami, învinsă acasă de Chicago Fire cu 5-3, în MLS

Inter Miami a fost învinsă acasă de Chicago Fire cu scorul de 5-3, marţi, în liga profesionistă nord-americană...

Coco Gauff, calificată în sferturi de finală la Beijing (WTA)

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff (3 WTA, favorită nr. 2) s-a calificat marţi în sferturile de finală...