Kim Clijsters îşi închide academia din Belgia

Data:

Kim Clijsters, fostul lider al clasamentului WTA, a decis să închidă academia de tenis pe care a înfiinţat-o în urmă cu opt ani, la Bree (Belgia), din cauza pierderilor financiare, care se ridică la aproximativ 400.000 de euro pe an, informează presa belgiană, potrivit Agerpres.

„Timp de opt ani, am trăit momente fantastice la academie. Am văzut mulţi oameni distrându-se pe terenul tenis şi în afara lui, am văzut copii crescând acolo şi dezvoltându-şi talentele. A fost o plăcere pură şi vreau să mulţumesc tuturor celor implicaţi de partea mea. Mi-am propus să dau ceva înapoi acestui sport care mi-a oferit atât de mult de-a lungul anilor. De aceea, regret că această iniţiativă nu a putut deveni un mare succes în oraşul meu natal. Acum vreau să-mi acord timp pentru a rezolva totul în mod corespunzător cu toţi cei implicaţi şi vom vedea ce va urma în viitor”, a scris fosta jucătoare pe contul său de Instagram.

Problemele financiare, criza sanitară generată de Covid-19 şi mutarea jucătoarei belgiene în Statele Unite au grăbit eşecul şcolii sale de tenis.

„Am ştiut de la început că va fi o enormă provocare să construim o şcoală internaţională într-un oraş de provincie ca Bree. Ideea era să atragem profesionişti străini la Bree, pentru pregătirea sezonului”, a declarat Ruben Clijsters, vărul jucătoarei şi directorul academiei. Acest proiect nu a văzut niciodată lumina zilei, iar rezervorul de talente din Benelux nu este suficient de important pentru recuperarea investiţiilor considerabile, estimate la 6,4 milioane de dolari.

În februarie 2014, prestigiosul şi foarte avansatul Kim Clijsters Sports & Health Club îşi deschidea porţile. Pe lângă academia de tenis, condusă de fostul său antrenor Carl Maens, clubul mai beneficia de un centru de fitness, un teren de tenis echipat cu tehnologia Hawk-Eye, precum şi un cabinet medial.

În cursul ultimilor ani, clubul patronat de fosta jucătoare a înregistrat pierderi anuale cuprinse între 300.000 şi 400.000 de euro, totalul acestora fiind estimat la 3,4 milioane de euro.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Rusul Daniil Medvedev, calificat în optimi la Roma (ATP) după un meci de luptă

Tenismanul rus Daniil Medvedev, campionul en titre, s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului ATP Masters...

Borussia Dortmund a oficializat transferul lui Justin Lerma (16 ani) de la Independiente del Valle

Clubul german de fotbal Borussia Dortmund a perfectat transferul fotbalistului ecuadorian Justin Lerma, în vârstă de doar 16...

Baschet: Boston Celtics şi-a majorat avansul în semifinala Conferinţei de Est a NBA

Boston Celtics, echipa cu cel mai bun bilanţ la finalul sezonului regular al ligii profesioniste nord-americane de baschet...

Fotbal: Preşedintele Ligii spaniole anunţă venirea lui Mbappe la Real Madrid

Preşedintele Ligii spaniole de fotbal, Javier Tebas, a anunţat sosirea lui Kylian Mbappe la Real Madrid, în această...