Kazahul Ilhan Dostiev, câştigătorul ediţiei din acest an a Turului României, suspendat pentru dopaj

Data:

Rutierul kazah Ilhan Dostiev (Astana Qazaqstan Development Team), câştigătorul Turului României luna trecută, a fost depistat pozitiv la un produs dopant în luna iulie şi suspendat de Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI), a anunţat marţi formaţia sa, citată de AFP.

„Ciclistul a recunoscut că a folosit substanţa interzisă şi a oferit explicaţii echipei şi UCI. Ilhan Dostiev a fost suspendat imediat, iar contractul i-a fost reziliat’, a scris echipa de rezervă a formaţiei Astana într-un comunicat.

Potrivit listei, actualizată luni, a cicliştilor suspendaţi provizoriu de UCI din cauza unei potenţiale sau aparente încălcări a regulilor antidoping, Dostiev a fost testat pozitiv pe 30 iulie pentru CERA, eritropoetină (EPO) de a treia generaţie, care stimulează producţia de globule roşii.

El participa atunci la Turul provinciei Hainan, în China.

Dostiev, în vârstă de 22 de ani, era unul dintre componenţii promiţători ai echipei de rezervă a Astana. Echipa principală este condusă de fostul ciclist kazah Aleksandr Vinokurov.

Dostiev a câştigat, în luna august, ediţia a 56-a a Turului ciclist al României.

Dostiev a încheiat pe locul 2 în clasamentul general al Turului Rwandei în luna februarie.

„Ne puneam mari speranţe în el”, a declarat Aleksandr Şuşemoin, directorul sportiv al Astana Qazaqstan Development Team. „Pot asigura cu certitudine că Astana Qazaqstan Development Team nu are nicio legătură cu acest incident”, a adăugat el.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...