Jucătorii îşi riscă sănătatea din cauza calendarului încărcat, a avertizat marţi secretarul general al Sindicatului internaţional al fotbaliştilor (FIFPro), Jonas Baer-Hoffmann, citat de Reuters, potrivit Agerpres.
Vorbind la forumul Global Sports Week, la Paris, Jonas Baer-Hoffmann a declarat presei: „Linia roşie a fost probabil depăşită acum câţiva ani, ca să fim sinceri. Calendarul este deja supraîncărcat pentru jucătorii de elită şi este subîncărcat pentru jucătorii din ligile inferioare care încearcă să îşi câştige existenţa.
Liverpool, care încearcă să realizeze o performanţă fără precedent, câştigând în acelaşi sezon Premier League, Cupa Angliei, Cupa Ligii engleze şi Liga Campionilor, va disputa 63 de meciuri până la încheierea stagiunii, majoritatea componenţilor lotului fiind şi componenţi ai echipelor lor naţionale.
Sezonul 2022-2023 promite să fie şi mai obositor cu Mondialul din Qatar între 21 noiembrie şi 18 decembrie, în timp ce noul format al Ligii Campionilor, din sezonul 2024-2025, înseamnă patru meciuri în plus în fiecare an pentru echipele implicate în faza grupelor.
„Cum le-am spus de mult timp celor de la FIFA şi UEFA, credem că nu ar trebui să apară meciuri suplimentare în calendar până când nu avem garanţii adecvate pentru sănătatea şi siguranţa sportivilor, ceea ce înseamnă obligatoriu pauze de extrasezon, pauze la mijlocul sezonului şi anumite reguli privind călătoriile şi pauzele dintre meciuri”, a explicat Baer-Hoffmann.
„Avem uneori fotbalişti care joacă opt, nouă meciuri la rând fără să aibă cinci sau şase zile de pauză între ele şi acest lucru nu este sustenabil”, a adăugat el.
Dacă autorităţile nu vor face concesii, jucătorii vor fi nevoiţi să sară peste unele competiţii, crede germanul.
„Din păcate, până acum toţi organizatorii competiţiilor au încercat să extindă şi mai mult calendarul şi va exista un punct de fricţiune”, a avertizat el.
„Problema acestui model de inflaţie a calendarului este că până la urmă aceiaşi jucători joacă în toate competiţiile. Mi-ar plăcea să avem inflaţie în liga scoţiană. Daţi-le încă patru cluburi ţi jucătorii pot avea de fapt o carieră mai bună, însă este vorba doar de elită”, a spus secretarul general al FIFPro.
„Vom ajunge până acolo încât ei joacă în Liga Campionilor, dar nu joacă în Ligue 1, sau vor să vină la echipa naţională, dar sunt atât de obosiţi încât nu pot performa”, a continuat Baer-Hoffmann.
Sursa: Agerpres