Jucătorii echipei ucrainene FSC Mariupol, la începutul noului sezon: „Suntem vii!”

Data:

Odată cu începutul noului sezon fotbalistic în Ucraina, în ciuda invaziei ruse care continuă, jucătorii unei echipe din Mariupol speră să poată reprezenta cu cinste oraşul lor devastat de lupte şi aflat sub ocupaţie, scrie AFP, potrivit Agerpres.

FSC Mariupol se antrenează acum pe minusculul stadion din Demidiv, la 20 de kilometri nord de Kiev, dar la sute de kilometri de oraşul său, de unde jucătorii au reuşit să fugă înainte ca ruşii să preia complet controlul.

Oleksandr Iaroşenko, preşedintele clubului, a declarat pentru AFP că îşi motivează fotbaliştii spunându-le: „Nu jucaţi doar fotbal. Trebuie să o faceţi pentru că sunteţi Mariupol”.

Cu două zile înainte de declanşarea invaziei ruse pe 24 februarie, când echipa juca un meci amical, nimeni nu se aştepta la un atac, îşi aminteşte Iaroşenko.

Pe 24 februarie, primele bombe au căzut asupra oraşului, înconjurat în câteva zile de forţele ruse. La scurt timp, curentul electric şi apa curentă au fost întrerupte, iar jucătorii şi antrenorii au început să se îndrepte spre sediul FSC Mariupol din centru.

Iaroşenko, care are şi o firmă în domeniul medical, s-a oferit voluntar să coordoneze unităţile de îngrijire a sănătăţii din oraş, care se confrunta atunci cu un bombardament masiv şi distrugător.

Mai întâi le-a cerut jucătorilor să plece din Mariupol într-un autocar oficial parcat la câţiva metri de stadion. De teama de a nu-i lăsa pe cei dragi sau de teama de a fi vizaţi pe drum, cei mai mulţi au refuzat. Doar o săptămână mai târziu jucătorii şi apropiaţii lor s-au hotărât să plece.

„Scopul nostru era să plecăm din Mariupol. Nu prevăzusem să fim împreună undeva”, a continuat Iaroşenko.

Echipa a reuşit iniţial să ajungă doar la Berdiansk, oraş controlat de armata rusă, unde fiecare a luat-o pe drumuri diferite, inclusiv până în Crimeea anexată, Georgia şi Polonia.

FSC Mariupol va evolua în divizia a doua din Ucraina, iar primul său meci din noul sezon va fi contra unei echipe din Lvov, Karpatî.

Cel mai mare club din oraş, FC Mariupol, care joacă în prima divizie, a fost autorizat să nu participe la competiţie în acest sezon şi să revină în cel următor.

În aceeaşi situaţie este rivala sa din prima divizie Desna, originară din oraşul Cernihiv din nordul ţării, al cărei stadion a fost lovit de o rachetă rusească.

Decizia de a începe sezonul fotbalistic în ciuda războiului vine de la însuşi preşedintele Volodimir Zelenski, pentru a restabili, se pare, moralul populaţiei.

Meciurile vor avea loc fără spectatori din motive de securitate şi numeroase cluburi nu vor juca pe teren propriu, ci în regiunile mai sigure din vestul şi centrul Ucrainei.

Războiul a afectat puternic cluburile din Ucraina, mai ales cele mai mici, cu resurse financiare limitate.

Doar 10 jucători de la FSC Mariupol au reuşit să ajungă la noua lor bază de la periferia Kievului. Echipa a fost completată cu juniori de la alte cluburi, inclusiv din regiunea Doneţk, devastată de conflict.

„Acum, cel mai important e să participăm. Nu ştim dacă va putea fi dus până la capăt campionatul”, a spus Iaroşenko.

El a lăudat o „echipă ideologică, construită pe filosofia că noi suntem Mariupol şi suntem vii”.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...