Jocurile Olimpice de la Paris au fost declarate închise de preşedintele CIO, Thomas Bach

Data:

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, a declarat închise Jocurile Olimpice de la Paris, duminică seara, pe Stade de France.

Ceremonia a debutat în Grădinile Tuileries, unde arde flacăra olimpică, Zaho de Sagazan şi corul Academiei Haendel-Hendrix interpretând melodia ”Sous le ciel de Paris”, de Edith Piaf.

După 16 zile în care au fost întreceri şi au fost acordate medalii la 329 de probe, Stade de France găzduieşte ceremonia de închidere, spectacolul, care poartă numele de ”Amintiri” (Records), fiind regizat de acelaşi Thomas Jolly, care a supervizat şi ceremonia de deschidere.

Înotătorul francez Leon Marchand (patru medalii de aur şi una de bronz), unul dintre starurile Jocurilor de la Paris, a apărut în Grădinile Jardins Tuileries, şi a preluat flacăra olimpică într-un felinar, pentru a o transporta pe Stade de France.

Pe Stade de France, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au salutat publicul, iar Orchestra Divertimento a interpretat imnul Franţei, La Marseillaise, reorchestrat de Victor le Masne.

Apoi purtătorii de drapel ai ţărilor participante au ieşit împreună pe Stade de France, cel al României fiind purtat de halterofila Mihaela Cambei, medaliată cu argint la cat. 49 kg. Au urmat restul delegaţiilor, într-o atmosferă veselă, destinsă.

După ce au intrat toţi sportivii, crainicul stadionului a anunţat un karaoke pentru toată asistenţa, pe melodiile ”Les Champs-Elysées” de Joe Dassin, ”Freed From Desire” de Gala şi ”We Are the Champions” de Queen.

A urmat premierea atletelor medaliate la maraton, olandeza Sifan Hassan (aur), etiopiana Tigst Assefa (argint) şi kenyana Hellen Obiri (bronz).

Preşedintele Comitetului de de organizare Paris-2024, Tony Estanguet, a ţinut discursul de închidere, în prezenţa preşedintelui CIO, Thomas Bach, şi a reprezentanţilor celor cinci continente şi echipei refugiaţilor: pugilista Cindy Ngamba (echipa refugiaţilor), medaliată cu bronz, jucătoarea chineză de tenis de masă Yingsha Sun, cu trei medalii de aur şi două de argint, maratonistul kenyan Eliud Kipchoge, cu două medalii de aur, una de argint şi una de bronz, luptătorul cubanez Mijain Lopez, cvintuplu campion olimpic, judoka francez Teddy Riner, cvintuplu campion olimpic, pe lângă două medalii de bronz, înotătoarea australiană Emma McKeon, cu şase medalii de aur, trei de argint, cinci de bronz.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo a evocat personalitatea fostului său coechipier de la naţionala Portugaliei, Diogo Jota

Starul portughez Cristiano Ronaldo şi-a amintit de coechipierul său de la naţională, Diogo Jota, care a murit într-un...

Leroy Sane, în lotul Germaniei pentru meciurile cu Luxemburg şi Slovacia

Leroy Sane, rechemat, şi Said El Mala, convocat pentru prima dată, se numără printre cei 25 de fotbalişti...

Mauricio Pochettino, selecţionerul SUA, ar vrea să antreneze din nou în Anglia

Argentinianul Mauricio Pochettino, selecţionerul naţionalei de fotbal a Statelor Unite, a recunoscut că "îi lipseşte" Premier League şi...

MotoGP: Marc Marquez a lansat o ediţie limitată a căştii sale de campion mondial

Pilotul spaniol Marc Maquez a lansat o ediţie limitată de 93 de unităţi - numărul său de curse...