Preşedintele clubului spaniol FC Barcelona, Joan Laporta, a inaugurat, marţi seara, academia de fotbal a grupării catalane în Bucureşti, pe terenul secundar al stadionului Arcul de Triumf, alături de preşedintele acestei şcoli, fostul internaţional Florin Răducioiu.
Oficialul grupării spaniole a precizat că îşi doreşte ca tinerii fotbalişti ai academiei de la Bucureşti să participe la turneul anual organizat de Barcelona între cele 29 de academii din întreaga lume.
„Sunt absolut încântat, mi-ar fi plăcut foarte mult să vorbesc româneşte, pentru că toţi mi-aţi ajuns la inimă, fiecare dintre voi. Pentru mine faptul că sunt preşedintele FC Barcelona este un adevărat privilegiu şi în momente ca acestea simţi într-adevăr tot ceea ce reprezintă Barca. România este o ţară a fotbalului şi are foarte mulţi jucători mari. Noi cei din Barcelona suntem nerăbdători să vedem activitatea academiei din România. Ce avem noi de gând să facem cu această academie? Vrem ca aceşti copii, să fie implicaţi în sport, vrem ca aceşti copii să cunoască adevăratul nostru stil de a juca fotbal. Pentru că este elementul care face ca Barcelona să fie recunoscută peste tot în lume, prin stilul ăsta de joc, şi noi suntem foarte mândri de stilul nostru de joc. Noi ne mai dorim încă un lucru, băieţii şi fetele care se vor antrena în cadrul academiei din Bucureşti participe la turneul internaţional organizat de Barcelona, în fiecare an. Astăzi putem spune că România şi Barca sunt mai unite. Ca să ajungeţi jucători mari trebuie să munciţi, să fiţi disciplinaţi, să aveţi pasiune pentru fotbal şi mai ales să vă bucuraţi de ceea ce faceţi. Şi cel mai important lucru, să fiţi oameni buni”, a declarat Laporta la deschiderea oficială a şcolii de fotbal.
Preşedintele Barca Academy Romania, Florin Răducioiu, a afirmat că şcoala de fotbal bucureşteană se va ridica la standardele impuse de gruparea catalană.
„Vă asigurăm de un lucru că această academie îşi va desfăşura activitatea conform metodologiei şi standardelor impuse de clubul mamă, respectiv Fotbal Club Barcelona, cu speranţa ca pe viitor să formăm mari jucători”, a spus Răducioiu.
La eveniment a participat şi fostul fotbalist Florin Gardoş, care a menţionat că FC Barcelona este un nume care atrage peste tot în lume, fiind convins că academia de la Bucureşti va avea succes.
„FC Barcelona e un nume care va atrage şi sunt mulţi copii care vor dori să fie aici, la această academie. E o surpriză pentru mine şi vreau să-i felicit pe cei care au avut curajul să facă lucrul acesta. Din păcate foarte puţini oameni investesc în academii de fotbal în România şi acesta este un exemplu foarte bun de academie, care funcţionează şi care generează jucători pe bandă rulantă”, a spus Gardoş.
Barca Academy Romania este cea de-a 29-a şcoală de fotbal din lume a clubului catalan, şi cea de-a cincea din Europa, după Barcelona, Zurich, Budapesta şi Istanbul.
AGERPRES