JO 2024: Porto Rico a dublat premiile medaliaţilor săi de la Paris

Data:

Comitetul olimpic portorican (COPUR) a dublat premiile, de la 20.000 la 40.000 de dolari, pentru cei doi medaliaţi ai săi cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, atleta Jasmine Camacho-Quinn (100 m garduri) şi luptătorul Sebastian Rivera, scrie EFE.

Iniţial, COPUR plănuia să acorde câte 20.000 de dolari fiecărui sportiv portorican medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice, dar datorită veniturilor obţinute din ”Magazinul Olimpic” al organizaţiei, a reuşit să ridice acest premiu la 40.000 de dolari.

Camacho-Quinn, care a împlinit miercuri 27 de ani, deţine recordul olimpic la 100 de metri garduri cu 12 sec 26/100 de la Tokyo 2020, unde a obţinut şi titlul olimpic, şi a câştigat medalia de bronz la Paris cu un timp de 12 sec 36/100. Ea a devenit prima atletă din Porto Rico care a câştigat două medalii olimpice.

Rivera, la rândul său, a câştigat bronzul la lupte, stilul liber, la categoria 65 de kilograme, învingându-l pe mongolul Tulga Tumur cu 10-9 în meciul pentru medalie.

Cu cele două medalii de la Paris, Porto Rico a acumulat 12 medalii de când a concurat prima oară la Jocurile Olimpice, în 1948, la Londra.

De asemenea, COPUR va acorda pentru prima dată câte 10.000 de dolari celor doi sportivi care au primit diploma olimpică, acordată primilor opt clasaţi în competiţiile Jocurilor Olimpice. Cei doi sunt pugilista Ashleyann Lozada şi luptătorul Darian Cruz. În total, COPUR a împărţit 100.000 de dolari celor patru sportivi.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...