Isco, mijlocaşul lui Betis Sevilla, are nevoie de o nouă operaţie

Data:

Isco, mijlocaşul spaniol al echipei Betis Sevilla, va fi supus miercuri (astăzi) unei noi operaţii la piciorul stâng, după ce a fost victima unei grave accidentări într-un meci disputat pe 16 mai în La Liga, transmite presa internaţională.

Isco Alarcon a fost supus unei prime operaţii la câteva zile după ce a suferit o fractură de peroneu în timpul partidei dintre Betis şi Las Palmas, dar evoluţia sa nu a decurs conform aşteptărilor, iar pe fotbalist îl aşteaptă o nouă intervenţie chirugicală.

Mijlocaşul în vârstă de 32 de ani ar urma să mai fie indisponibil trei sau patru luni, astfel încât el ar putea să nu mai joace deloc în acest an.

Accidentarea a făcut ca Isco să rateze convocarea pentru EURO 2024 cu naţionala Spaniei, după ce selecţionerul Luis de la Fuente declarase că se bazează pe el. La Roja a câştigat turneul final care a avut loc în vara acestui an în Germania.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Echipa Iranului a sosit în Turcia înainte de Cupa Mondială 2026

Echipa naţională de fotbal a Iranului a sosit luni la Antalya, în sudul Turciei, pentru a se pregăti...

Jorge Martin, internat după ce a suferit o căzătură în timpul antrenamentelor colective

Pilotul spaniol Jorge Martin a fost internat în spital după ce a suferit o căzătură în timpul antrenamentelor...

Real Madrid a anunţat plecarea lui Dani Carvajal la încheierea sezonului

Real Madrid a anunţat luni plecarea, la sfârşitul sezonului, a emblematicului său căpitan Dani Carvajal, în vârstă de...

Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Strasbourg (WTA)

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de...