Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului Adelaide International 1

Data:

Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului Adelaide International 1 (WTA 500), dotat cu premii totale de 826.837 de dolari americani, după ce a trecut de rusoaica Veronika Kudermetova cu 7-5, 6-4, anunță Agerpres.

Begu (32 ani, 34 WTA) a obţinut victoria după mai bine de două ore (2 h 09 min) în faţa adversarei sale (25 ani, 9 WTA).

Kudermetova a început mai bine şi a condus cu 3-0 în primul set, dar Begu a revenit şi a egalat, 4-4, reuşind să se impună cu 7-5.

Actul secund a fost echilibrat, dar un al doilea break realizat de Irina la 4-4 a făcut în cele din urmă diferenţa, românca încheind cu un as.

Dacă raportul la mingile direct câştigătoare a fost echilibrat, 19 Begu şi 20 Kudermetova, rusoaica a totalizat mai multe erori neforţate decât Irina 28-16.

Kudermetova (25 ani, 9 WTA) câştigase singura confruntare anterioară, în 2019, în primul tur la Shenzhen, cu 3-6, 6-1, 7-6 (5).

Begu şi-a asigurat un cec de 43.323 de dolari şi 185 de puncte WTA, urmând să joace în semifinale cu belarusa Arina Sabalenka, victorioasă cu 6-3, 7-5 în faţa cehoaicei Marketa Vondrousova.

Singurul meci direct dintre Begu şi Sabalenka s-a încheiat cu victoria româncei, cu 6-4, 6-4, anul trecut, în turul al doilea la Miami.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...