Irina Begu a câştigat Ţiriac Foundation Trophy

Data:

Irina Begu, a doua favorită, a câştigat turneul Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, după ce a învins-o pe maghiara Reka-Luca Jani, cu 6-3, 6-3, în finala desfăşurată la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, potrivit Agerpres.

Begu (32 ani, 41 WTA) a obţinut victoria după aproape două ore de joc (1 h 47 min), în condiţii destul de dificile, cu vânt puternic.

În primul set, Begu a rupt echilibrul la 3-3, câştigând următoarele trei ghemuri şi setul. Jani a început mai bine actul secund, cu break, dar apoi au urmat trei ghemuri câştigate de Begu. În continuare s-a mers contra serviciului, cu break-uri, însă Begu a închis setul şi meciul pe serviciul său, cu 6-3.

Begu o mai învinsese pe Jani (31 ani, 114 WTA) în 2008, în primul tur la Budapesta (ITF), cu 6-4, 6-1.

Irina Begu a cucerit al doilea său titlu din acest an, după titlul WTA 250 de la Palermo. Begu s-a mai impus la Bucureşti, în 2017, la antepenultima ediţie a turneului WTA 250 din Capitală.

Begu a câştigat un cec de 15.000 de dolari şi 160 de puncte WTA, în timp ce Jani a fost recompensată cu 8.000 de dolari şi 95 de puncte WTA.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia, a declarat vineri directorul...

F1: Lewis Hamilton a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Marii Britanii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Marii...

Liverpool şi-a amânat reluarea pregătirilor după decesul lui Diogo Jota

Campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, şi-a amânat reluarea pregătirilor în vederea noului sezon după decesul atacantului...

Vingegaard se simte mai puternic ca niciodată înaintea Turului Franţei 2025

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat vineri, în ajunul startului Turului Franţei 2025 de la Lille, că se...