Ionela Cozmiuc: Sper să mă întorc de la Mondialele de Canotaj cu cea mai strălucitoare medalie

Data:

Campioană europeană în acest an la canotaj, în proba de simplu vâsle, categoria uşoară, Ionela Cozmiuc, a afirmat, la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, că îşi doreşte să obţină medalia de aur şi la Campionatele Mondiale de la Racice (Cehia), potrivit Agerpres.

„Pentru mine va fi un campionat mondial atipic, ca să spun aşa, pentru că va fi pentru prima oară când voi concura în proba de simplu la un mondial de seniori. Însă mă voi bucura de acest concurs, voi da tot ce am mai bun şi sper să mă întorc acasă cu cea mai strălucitoare medalie”, a declarat Cozmiuc.

Ea a precizat că toţi canotorii români care vor concura la Campionatele Mondiale se vor bate pentru medalii la competiţia din Cehia: „Noi de fiecare dată când am plecat la o competiţie am spus că nu promitem că aducem medalii, dar promitem că vom lupta pentru ele. Vom vedea acolo, pe câmpul de luptă, ce medalii vom culege”.

Component al bărcii de dublu rame masculin, de asemenea campion european în august la Munchen, Marius Cozmiuc speră că va obţine aurul mondial, chiar dacă va concura alături de colegul său, Sergiu Bejan, şi în proba de 8+1.

„Mai este foarte puţin, mâine vom pleca spre Campionatul Mondial. Aşteptările noastre sunt destul de mari, ne dorim să obţinem cea mai strălucitoare medalie, am muncit mult pentru acest campionat mondial. Va fi destul de dificil, pentru că eu cu Sergiu vom dubla, vom trage atât în barca de dublu rame cât şi în barca de 8 plus 1. Vor fi curse în plus practic, dar ne-am antrenat să ducem cât mai multe curse”, a afirmat Marius Cozmiuc.

Sergiu Bejan crede că întrecerea din Cehia va fi una spectaculoasă: „Practic noi ceea ce am antrenat la Snagov vom face şi în competiţie şi cu siguranţă va fi un campionat mondial foarte frumos, spectaculos. Efortul va fi dublu, dar nu avem emoţii pentru că vom lupta până la ultima lovitură”.

Campionatele Mondiale de canotaj vor avea loc în perioada 18-25 septembrie, la Racice (Cehia).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...