Inter şi AC Milan au oficializat proiectul pentru noul stadion San Siro

Data:

Cluburile italiene de fotbal Inter Milano şi AC Milan au lansat oficial, marţi, proiectul noului lor stadion care va fi construit alături de emblematicul San Siro pe care îl împart, informează AFP.

„Documentele de studiu de fezabilitate pentru construcţia unui nou stadion San Siro şi pentru restructurarea spaţiilor din jur au fost supuse municipalităţii din Milano”, au transmis Inter şi AC Milan într-un comunicat comun.

„În lunile care vor veni, cele două cluburi vor începe discuţii cu autorităţile locale referitor la proiectul lor, cu obiectivul de a proceda la achiziţionarea de terenuri şi a stadionului actual până în iulie 2025”, se mai arată în text.

„Proiectul final va fi prezentat ulterior şi nu va face parte din documentele prezentate marţi”, au precizat cele două cluburi, care au câştigat împreună 39 de titluri de campioană a Italiei.

Inter, liderul actual al campionatului Italiei şi campioana en titre, AC Milan, departe de cursa pentru titlu (locul 9), dispută meciurile de acasă pe stadionul Giuseppe Meazza, cel mai mare stadion din Italia, cu o capacitate de 75.000 de locuri, mai cunoscut sub denumirea San Siro, după cartierul în care se află.

Dar această arenă emblematică, adesea comparată cu „o catedrală de beton”, a fost construită în anii 1920 şi renovată în 1950 cu o arhitectură pe atunci futuristă.

În ciuda renovării pentru Cupa Mondială din 1990, San Siro nu mai este adaptat nevoilor spectatorilor sau cluburilor care vor să-şi crească încasările din exploatarea stadioanelor.

Conform site-ului specializat Calcio e Finanza, noul San Siro va avea o capacitate de 71.000 de locuri şi construcţia sa va costa 1,5 miliarde de euro.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...