Inter Milano a sărbătorit alături de suporteri câştigarea celui de-al 20-lea titlu în Serie A

Data:

Echipa Inter Milano a sărbătorit titlul de campioană a Italiei cu o victorie în formaţiei Torino FC, scor 2-0, şi o impresionantă defilare pe străzile din capitala Lombardiei, în faţa a zeci de mii de „tifosi”.

Inter, care a obţinut al 20-lea „scudetto” din istoria sa în urmă cu o săptămână, după succesul din derby-ul cu AC Milan (2-1), a semnat duminică a 28-a sa victorie în 34 de meciuri, graţie unei duble a lui Hakan Calhanoglu (56 şi 60 din penalty).

„Nerazzurri” au suferit în prima repriză, pe parcursul căreia Torino FC a avut două mari ocazii de a marca, graţie columbianului Duvan Zapata (15, 17).

Însă eliminarea lui Adrien Tameze imediat după pauză, a schimbat fizionomia meciului: fundaşul camerunez al oaspeţilor a fost eliminat pentru că l-a faultat la limita careului pe Henrih Mhitarian, care se îndrepta spre gol.

În urma acestui succes Inter Milano şi-a mărit avansul faţă de cele două mari rivale, AC Milan şi Juventus, care s-au neutralizat sâmbătă (scor 0-0), în derby-ul etapei.

Echipa antrenată de Simone Inzaghi poate doborî mai multe recorduri până la finalul sezonului, pe 26 mai, printre care şi cel privind cea mai mare diferenţă de puncte între o campioană şi ocupanta locului secund (22, între Inter şi AS Roma în sezonul 2006-2007).

Meciul de pe San Siro a fost arbitrat de o brigadă exclusiv feminină, formată din Maria Sole Ferrieri Caputi, asistată de Tiziana Trasciatti şi de Francesca Di Monte, o premieră în Serie A.

La finalul meciului, noii campioni ai Italiei s-au urcat în două autocare descoperite care, înconjurate de mii de suporteri „nerazzurri” în extaz, au avut nevoie de peste şase ore pentru a a ajunge în Piaţa Domului din capitala lombardă, unde se află celebra catedrală Santa Maria Nascente.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

România a coborât pe locul 51 în clasamentul FIFA; Spania este noul lider

Naţionala României a coborât trei locuri faţă de iulie şi ocupă poziţia a 51-a în clasamentul Federaţiei Internaţionale...

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek în optimi la Seul (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de poloneza Iga Swiatek, numărul doi mondial, cu 6-3,...

TAS a dat câştig de cauză clubului Pumas în litigiul cu Dani Alves

Clubul mexican de fotbal Pumas UNAM a anunţat miercuri că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) i-a dat câştig...

Charalambous(FCSB) – Suntem într-o situaţie dificilă; meciul cu Botoşani e o şansă bună să începem să câştigăm puncte

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa se...