Înot: România participă cu opt sportivi la Mondialele în bazin scurt de la Budapesta

Data:

România participă cu o delegaţie de opt sportivi, şase băieţi şi două fete, la Campionatele Mondiale de înot în bazin scurt pentru seniori de la Budapesta, din perioada 10-15 decembrie, din care nu face parte David Popovici, medaliat cu aur la 200 m liber şi bronz la 100 m liber la JO de la Paris.

Robert Andrei Badea (200 m mixt, 400 m mixt, 200 m spate), Darius Coman (200 m bras, 400 m mixt), Patrick Dinu (50 m liber, 100 m liber), Denis Laurean Popescu (50 m, spate, 100 m spate, 100 m fluture), Andrei Theodor Proca (400 m liber, 800 m lliber, 1.500 m liber), Andrei Ungur (50 m fluture, 100 m spate), Aissia Claudia Prisecariu (100 m spate, 200 m spate) şi Brigitta Vass (100 m bras, 200 m bras) sunt înotătorii români care vor concura de marţi în capitala Ungariei la Mondialele în bazin scurt.

La Europenele din 2023 în bazin scurt de la Otopeni, România a cucerit două medalii de bronz prin David Popovici (100 m liber) şi Andrei Ungur (100 m spate).

În prima zi, marţi, sunt prevăzute finale la 400 m liber (feminin), 200 m mixt (feminin), 200 m mixt (masculin), ştafetele de 4×100 m liber la feminin şi masculin.

Federaţia ungară de înot şi oraşul Budapesta vor fi primele din lume care vor realiza ”Marele şlem acvatic”, prin găzduirea celor mai importante patru evenimente de înot: Campionatele Mondiale de nataţie (2017, 2022), Cupa Mondială de înot (2018, 2019, 2021, 2023), Campionatele Mondiale de înot pentru juniori (2019) şi Campionatele Mondiale de înot în bazin scurt (25 m) în decembrie 2024. Lansate în 1993, Campionatele Mondiale de înot în bazin scurt (25 m) sunt al doilea eveniment ca importanţă.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Massimiliano Allegri, printre purtătorii torţei olimpice în oraşul Borgomanero

Massimiliano Allegri, antrenorul echipei italiene de fotbal AC Milan, s-a alăturat miercuri purtătorilor de torţă ai Jocurilor Olimpice...

Elias Charalambous (FCSB) – Sunt optimist în ceea ce priveşte a doua parte a sezonului

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, susţinută în cantonamentul din Antalya, că...

David Popovici, cel mai bună înotător european din 2025 (European Aquatics)

Sportivul român David Popovici a fost ales cel mai bun înotător european al anului 2025, conform anchetei forului...

Adversară accesibilă pentru Emma Răducanu în sferturi la Hobart (WTA)

Jucătoarea britanică de origine română Emma Răducanu va avea o adversară accesibilă în sferturile de finală ale turneului...