Înot – CE 2022 de juniori: Vlad Stancu a cucerit medalia de argint la 800 de metri liber

Data:

Sportivul român Vlad Stancu a cucerit, sâmbătă, medalia de argint în proba de 800 m liber, în finala disputată la Campionatele Europene de înot pentru juniori din Otopeni, cu timpul de 7min54sec02/100, potrivit Agerpres.

Este a treia medalie pentru Stancu (CSA Steaua), după cele de aur de la 1.500 m liber şi ştafeta de 4×100 m liber băieţi.

Medalia de aur a fost cucerită de italianul Lorenzo Galossi (7min52sec04/100), în timp ce bronzul i-a revenit polonezului Krzysztof Chmielevski (7min56sec81/100).

Stancu, calificat cu al şaselea timp în finală, a avut un start mai lent, locul cinci la 50 şi 100 m, după care a început asaltul pentru locurile fruntaşe. A fost al patrulea de la 200 la 400 m, dar a întors al treilea la 450 m. Stancu a început apoi să recupereze decalajul faţă de polonezul Chmielevski, pe care l-a învins şi în finala de la 1.500 m, şi l-a depăşit când a întors la 750 m, înaintea ultimei lungimi de bazin. Galossi avea însă un avans prea mare în frunte pentru a mai fi prins de Stancu în ultimii 50 de metri.

În semifinalele probei de 100 m spate, Aissia Claudia Prisecariu (1min03sec49/100) a obţinut al 13-lea rezultat, iar Rebecca Aimee Diaconescu (1min03sec71/100) a fost a 14-a, dar ambele au ratat finala de duminică.

În finala de 100 m liber la fete, medalia de aur a fost cucerită de unguroaica Nikoletta Padar (54sec69/100), care a fost urmată de compatrioata ei Dora Molnar (55sec20/100) şi de belgianca Roos Vanotterdijk (55sec34/100).

Titlul continental în proba de 800 m liber fete a fost cucerit de turcoaica Merve Turcel (8min28sec32/100), urmată de Alexa Reyna (Franţa) – 8min38sec04/100 şi de Giulia Vetrano (Italia) – 8min40sec71/100.

Delegaţia României a câştigat până acum şapte medalii la CE de înot pentru juniori de la Otopeni: 4 de aur – ştafeta masculină 4×100 m liber (David Popovici, Vlad Stancu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu), David Popovici la 200 m liber şi 50 m liber, Vlad Ştefan Stancu la 1.500 m liber şi 3 de argint – ştafeta mixtă de 4×100 m liber (David Popovici, Patrick Sebastian Dinu, Bianca Costea şi Rebecca Aimee Diaconescu), Bianca Costea la 50 m liber şi Vlad Stancu la 800 m liber.

Campionatele Europene de înot pentru juniori 2022 se desfăşoară la Complexul Olimpic de Nataţie Otopeni în perioada 5-10 iulie. La competiţie participă 494 de sportivi din 42 de ţări. România este reprezentată de 26 de înotători, 14 la masculin şi 12 la feminin.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...