Farul a remizat cu Steaua în ultimul amical jucat înainte de startul sezonului

Data:

Farul Constanţa a terminat la egalitate cu formaţia de ligă secundă CSA Steaua Bucureşti, 1-1 (0-1), la Ovidiu, într-un ultim meci amical desfăşurat înaintea debutului sezonului, potrivit Agerpres.

Steaua a deschis scorul prin bulgarul Ţvetelin Ciunciukov (22), iar Farul a restabilit egalitatea în debutul reprizei secunde (49), prin Vlad Morar, potrivit site-ului clubului de la malul Mării Negre.

Cu acest prilej, Farul şi-a prezentat lotul pentru noul sezon.

Căpitanul Ionuţ Larie a primit, la începutul meciului, premiul pentru cel mai bun jucător al Farului din ediţia trecută a campionatului, iar lovitura de începere a fost dată de o legendă a clubului, Ştefan Petcu.

La pauza meciului au fost premiaţi pentru rezultatele obţinute la numeroasele turnee din ultimul sezon şi juniorii grupelor 2010, 2011, 2012, 2013 şi 2015.

Farul a evoluat în formula Aioani – R. Benzar (M. Popescu, 46), Larie (Bîrzu, 83), Mladen (Boboc, 61), Kiki (Borza, 61) – Doukoure (Artean, 46), Nedelcu, Casap (R. Ion, 46) – Ad. Mazilu (A. Pitu, 46), V. Morar (I. Cojocaru, 61; Mustacă, 83), Torje (A. Petre, 61).

CSA Steaua a început cu Dincă – Corbu, Wallace, Gugu, Sima – Ad. Popa, Mihăescu, Balgiu, Bodişteanu – Ciunciukov, A. Trică-Balaci. Antrenorul Daniel Opriţa i-a mai folosit pe Iancu – Blaga, Ilie, Oroian, Calestru, Marin, Răducan, Şt. Pacionel, E. Pacionel, Drăghici, Nicolae.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Polo: CSA Steaua, la al 20-lea titlu de campioană naţională

CSA Steaua Bucureşti a cucerit al 20-lea său titlu de campioană naţională la polo pe apă, după ce...

Fotbal: Universitatea Craiova va juca barajul pentru Conference League

Universitatea Craiova a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 3-2 (0-1), sâmbătă, pe teren propriu,...

Fotbal: CFR Cluj, vicecampioană a României

CFR Cluj e noua vicecampioană a României după ce a surclasat-o pe Farul Constanţa cu scorul de 5-1...

Formula 1: Oscar Piastri (McLaren) s-a impus în ultima sesiune de antrenamente libere de la Imola

Pilotul australian Oscar Piastri (McLaren) a dominat cea de-a treia ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui...