Fostul fotbalist Ilie Dumitrescu a declarat, miercuri seara, la lansarea volumului autobiografic „Hagi – Drumul meu”, că dacă el şi ceilalţi componenţi ai „Generaţiei de Aur” l-ar fi ajutat puţin mai mult pe Gheorghe Hagi la Cupa Mondială din 1994 acesta ar fi putut fi numit cel mai bun jucător al acelei ediţii.
„Cartea aceasta o recomand tuturor iubitorilor fotbalului. Este fascinant ce am văzut în această carte, este drumul celui mai important jucător din istoria fotbalului românesc. Noi l-am ajutat foarte puţin pe Gică. Dacă îl ajutam pe Hagi în ’94, el putea să câştige titlul de cel mai bun jucător de la Cupa Mondială”, a afirmat el.
„E foarte greu să mai apară un fenomen, un geniu ca Gică Hagi. Ca Gică Popescu, Ilie Dumitrescu sau Sabău vor mai apărea jucători… dar ca Gică Hagi foarte greu. Toţi cei care i-am fost colegi suntem mândri şi onoraţi că am avut ocazia să jucăm alături de geniu ca Gică Hagi. E de departe cel mai bun jucător din fotbalul românesc. Nu vreau să îi fac o nedreptate lui Dobrin sau lui Balaci, dar pentru mine Hagi e cel mai bun”, a adăugat Ilie Dumitrescu.
Fostul fotbalist speră ca actuala generaţie de la echipa naţională să reuşească să se califice la Cupa Mondială din 2026.
„Ar fi fantastic ca actuala generaţia actuală să participe la Cupa Mondială din SUA. Toată lumea îşi doreşte ca România să participe la Mondial. Mircea Lucescu este un antrenor cu mare experienţă, are o misiune grea, a acceptat-o şi sperăm să o ducă la capăt cu o calificare”, a precizat Dumitrescu.
La lansarea volumului autobiografic „Hagi – Drumul meu”, desfăşurată în Sala Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Capitală, au participat foşti colegi, adversari şi antrenori ai lui Gheorghe Hagi precum Mircea Lucescu, Gheorghe Popescu, Florin Răducioiu, Marius Lăcătuş, Ştefan Iovan, Adrian Bumbescu, Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea, Ionel Ganea, Dorin Mateuţ, Jean Vlădoiu, Emil Săndoi sau Iosif Rotariu.
AGERPRES