Iga Swiatek şi Arina Sabalenka s-au calificat în careul de aşi la US Open

Data:

Poloneza Iga Swiatek şi belarusa Arina Sabalenka s-au calificat în semifinalele turneului de tenis US Open şi au completat astfel careul de aşi al ultimului Grand Slam al anului, alături de Caroline Garcia şi Ons Jabeur, potrivit Agerpres.

Swiatek, liderul clasamentului WTA, s-a impus autoritar în sfertul de finală cu americanca Jessica Pegula, a opta favorită, cu 6-3, 7-6 (7/4).

Poloneza de 21 de ani, care în iunie a câştigat pentru a doua oară turneul de la Roland Garros, nu a lăsat să-i scape şansa pe care a avut-o, în faţa unei adversare care a jucat două sferturi de finală la Australian Open. Deşi Pegula a reuşit primul break al meciului şi a avut 3-2, Swiatek a revenit şi a câştigat primul set (6-3), după patru ghemuri la rând.

Setul secund a fost caracterizat de echilibru şi de probleme pentru ambele jucătoare, care nu au reuşit să îşi facă serviciul decât o singură dată, însă Swiatek a făcut diferenţa în tiebreak (7-4), obţinând victoria după aproape două ore de joc (1 h 55 min).

Swiatek are trei victorii în patru confruntări cu Pegula, după succesele de la Miami şi Roland Garros.

În semifinale, Iga Swiatek o va întâlni pe Arina Sabalenka, numărul şase mondial, care a trecut de Karolina Pliskova (Cehia), cu 6-1, 7-6 (7/4).

Sabalenka (24 ani) este prezentă pentru al doilea an consecutiv în semifinale la Flushing Meadows şi va încerca să se califice în prima sa finală de Mare Şlem.

Pliskova (22 WTA), finalistă la Flushing Meadows în 2016, avea două victorii în patru meciuri cu Sabalenka, între care una în semifinale la Wimbledon, anul trecut, dar nu a făcut faţă forţei arătat de belarusă în meciul de miercuri.

Sabalenka, nevoită să salveze două mingi de meci în turul secund, contra estonienei Kaia Kanepi, a fost foarte agresivă, făcând diferenţa la mingile direct câştigătoare (30-10). Pliskova, 30 ani, care a jucat al cincilea său sfert de finală la New York, a rezistat mai bine în setul secund, dar nu a reuşit să îşi creeze nicio minge de break.

În cealaltă semifinală de la US Open, Caroline Garcia (Franţa) o va înfrunta pe Ons Jabeur (Tunisia), astfel că trei dintre cele patru semifinaliste nu au în palmares niciun titlu de Mare Şlem.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...