Iga Swiatek, decepţionată de testul antidioping pozitiv al Simonei Halep

Data:

Jucătoarea poloneză Iga Swiatek, liderul mondial al ierarhiei tenisului feminin profesionist (WTA), şi-a confirmat decepţia pentru testul antidoping pozitiv al româncei Simona Halep cu ocazia turneului US Open, informează cotidianul L’Equipe, citat de Agerpres.

Aflată la Fort Worth (SUA), unde luni va debuta Turneul Campioanelor, Swiatek a comentat pe marginea suspendării provizorii a jucătoarei române.

„A fost derutant pentru mine să aflu această veste”, a spus jucătoarea poloneză.

„Simona, din punctul meu de vedere, pare să fie o persoană care s-a străduit întotdeauna să fie corectă şi a fost un excelent exemplu pentru mine. Este foarte decepţionant şi cred că se simte foarte rău”, a adăugat Iga Swiatek.

„Pentru mine, lucrul cel mai important este să am grijă de mine, să fiu mereu în siguranţă, să mă asigur că mediul în care îmi desfăşor activitatea este cât mai sigur şi să fiu prudentă”, a mai spus liderul mondial, care va evolua în Grupa „Tracy Austin” la Turneul Campioanelor, alături de Caroline Garcia, Coco Gauff şi Daria Kasatkina.

Cea mai bună jucătoare română de tenis, Simona Halep, a fost testată pozitiv la un control antidoping, la substanţa roxadustat, fiind suspendată provizoriu conform articolului 7.12.1 din Programul Antidoping din Tenis (TADP), a anunţat în urmă cu o săptămână Agenţia Pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Ana Bogdan s-a calificat în turul al doilea la Roma (WTA)

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la...

Ciclism: Italianul Jonathan Milan (Lidl-Trek) a câştigat etapa a 4-a a Turului Italiei

Ciclistul italian Jonathan Milan (Lidl - Trek) a câştigat marţi, la sprint, etapa a 4-a a Turului Italiei,...

Polițiștii municipali amenință cu grevă în timpul JO 2024

Şapte sindicate ale poliţiştilor municipali au anunţat marţi depunerea unui anunţ de grevă în Franţa, între 14 iulie...

Un trofeu obţinut de Maradona după CM 1986 va fi scos la licitaţie în Franţa

Trofeul Balonul de Aur, obţinut de Diego Maradona, legenda fotbalului argentinian, după ce a fost desemnat cel mai...