Hipism: Cursele de trap de pe Hipodromul Ploieşti, suspendate după atacarea în instanţă a calendarului alergărilor

Data:

Cursele de trap de pe Hipodromul Ploieşti au fost din nou suspendate după ce Calendarul Oficial al Alergărilor de Trap din acest an, recent aprobat de Consiliul Local (CL) Ploieşti, a fost atacat în instanţă, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat emis, vineri, de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, HCL nr. 100, din data de 23 martie 2022, prin care a fost aprobat Calendarul Oficial al Alergărilor de Trap din acest an, a fost atacată la instanţa de Contencios Administrativ a Tribunalului Prahova.

„Drept consecinţă, Instituţia Prefectului Judeţului Prahova a informat Consiliul Local Ploieşti că ‘în conformitate cu prevederile articolului 3, alineatul 3, din Legea nr. 554/2004 – Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, până la soluţionarea cauzei, actul atacat este suspendat de drept'”, arată sursa citată.

Totodată, s-a luat decizia ca, ţinându-se cont de prognoza meteo pentru acest weekend, şi cursele de galop programate pentru reuniunea de duminică să fie amânate pentru duminică, 17 aprilie.

Cursele de trap au fost suspendate şi anul trecut, după ce Tribunalul Prahova a dispus, în luna august, suspendarea Hotărârii Consiliului Local Ploieşti nr.121/23.04.2021 privind aprobarea Regulamentului Curselor de Trap.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Situaţia medicală a lui Musiala nu mai reprezintă un motiv de îngrijorare majoră pentru Bayern (Kompany)

Antrenorul echipei Bayern Munchen, Vincent Kompany, a declarat că situaţia medicală a lui Jamal Musiala nu mai reprezintă...

Auto – F1: Charles Leclerc a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Italiei

Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Italiei,...

Borussia Dortmund nu l-a inclus pe căpitanul Emre Can pe lista pentru Liga Campionilor

Borussia Dortmund nu l-a inclus pe căpitanul Emre Can în lotul pentru Liga Campionilor, prezentat forului de conducere...

Neymar, furios pe starea terenului după eliminarea lui Santos din Cupa Braziliei

Echipa Santos FC, eliminată de Palmeiras în sferturile de finală ale Cupei Braziliei (0-3, 0-0), l-a pierdut pe...