Handbal: Portarii danezi Niklas Landin şi Sandra Toft, cei mai buni jucători ai anului 2021

Data:

Portarii danezi Niklas Landin Jacobsen şi Sandra Toft au fost desemnaţi, luni, cei mai buni jucători ai anului 2021 de către Federaţia Internaţională de Handbal (IHF), în urma a trei săptămâni de votare pe site-ul organizaţiei, anunță Agerpres.

Landin a devenit primul sportiv care câştigă premiul de două ori la rând la masculin în urma votului exprimat de persoane din peste 33 de ţări.

În trecut, jucători precum Talant Dujshebaev, Ivano Balic, Nikola Karabatic şi Mikkel Hansen au câştigat acest premiu prestigios de mai multe ori, însă niciunul nu a reuşit să se impună de două ori la rând.

Landin (THW Kiel) s-a impus la mică diferenţă, cu 24,12% din voturi, în faţa suedezului Jim Gottfridsson (23,87%).

Landin a avut un an 2021 excelent, atât la club, cât şi la naţională. El a cucerit aurul la Campionatul Mondial, argintul la Jocurile Olimpice de la Tokyo, fiind desemnat şi cel mai bun portar din EHF Champions League.

Sandra Toft (Brest Bretagne Handball), una dintre cele mai valoroase portăriţe din ultimii ani, a fost inclusă în echipa ideală a Campionatului Mondial din 2021, ea fiind esenţială pentru naţionala daneză, care a revenit pe un podium internaţional la Mondialul din Spania. Toft a fost portarul cu cele mai multe şuturi apărate la CM 2021, 80, având o eficienţă remarcabilă de 43%.

Toft a avut evoluţii apreciate şi la Brest Bretagne Handball, câştigând titlul în Franţa în premieră, cu un procentaj al mingilor apărate de 39%. Sandra Toft a pus umărul la calificarea echipei bretone la turneul Final4, dar care a pierdut finala cu Vipers Kristiansand.

Toft a primit 30,96% din voturi, fiind abia al doilea portar din istorie care câştigă trofeul IHF, după Cecilie Leganger (Norvegia), în 2001.

Şi cei mai buni antrenori ai anului 2021 au fost tot danezi, Nikolaj Jacobsen la masculin şi Jesper Jensen la feminin.

Nikolaj Jacobsen, dublu campion mondial cu naţionala Danemarcei (2019, 2021) şi vicecampion olimpic la Tokyo, s-a impus cu un procentaj net, de 51,2%.

Între cei nominalizaţi s-a aflat şi spaniolul Xavier Pascual Fuertes. În 2021, Xavi Pascual a încheiat o colaborare de 12 ani cu echipa spaniolă Barca, după ce a cucerit în ultimul sezon titlul în campionatul Spaniei, Cupa şi Supercupa Spaniei, precum şi trofeul Ligii Campionilor. Barca şi-a trecut în palmares al zecelea său trofeu în cea mai importantă competiţie continentală intercluburi, după o serie de 20 de victorii, încheiată cu 36-23 în finală contra formaţiei daneze Aalborg Handbold.

După ce a cucerit peste 60 de trofee cu Barca, Xavi Pascual a dat curs altei provocări şi a semnat cu CS Dinamo. Construirea unei echipe puternice se anunţă a fi un obiectiv de durată pentru spaniol, care vrea să califice şi naţionala României la Campionatul Mondial, performanţă reuşită doar de două ori în ultimii 28 de ani.

Jesper Jensen (Team Esbjerg) a ieşit câştigător la feminin după ce a obţinut bronzul cu echipa Danemarcei la Mondialul din Spania, confirmând evoluţia bună de la EURO 2020 (locul 4). Jensen a fost votat de 35,4% dintre cei care s-au logat pe site-ul IHF. Jensen are rezultate bune şi la Team Esbjerg, cu care a câştigat deja două titluri în Danemarca şi Cupa EHF. În 2021, Jensen a reuşit cu Esbjerg cea mai lungă serie de meciuri fără înfrângere în Liga Campionilor pentru echipa daneză, una dintre favorite la câştigarea trofeului.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lucas Hernandez (PSG), în lotul echipei pentru meciul cu RB Salzburg, din Liga Campionilor

Fundaşul internaţional al lui PSG Lucas Hernandez, care a suferit o ruptură de ligamente încrucişate la genunchiul stâng...

Pulisic (AC Milan), accidentat, indisponibil pentru următoarele două partide

AC Milan nu se va mai putea baza pe internaţionalul american Christian Pulisic, accidentat la gambă, cel puţin...

NHL – Gazdele au obţinut o singură victorie din şapte meciuri

Dallas Stars este singura echipă care a câştigat duminică pe propriul patinoar din şapte meciuri desfăşurate în liga...

NBA – Wembanyama, decisiv pentru San Antonio Spurs

Francezul Victor Wembanyama a fost decisiv pe finalul meciului pentru San Antonio Spurs, înscriind ultimele şapte puncte ale...