Handbal masculin: Antrenorul Eliodor Voica va continua la CSM Bucureşti

Data:

Antrenorul echipei masculine de handbal CSM Bucureşti, Eliodor Voica, se va afla pe banca tehnică a ”tigrilor” şi în sezonul viitor, ”după ce şi-a îndeplinit obiectivele în sezonul 2023-2024”, a anunţat clubul, luni, pe site-ul său oficial, scrie Agerpres.

CSMB s-a clasat pe locul cinci în Liga Zimbrilor şi a câştigat finala mică a Cupei României, fiind câte un loc mai sus în fiecare dintre cele două competiţii interne faţă de anul precedent.

„La CSM Bucureşti am îndeplinit atât obiectivele de performanţă stabilite de conducerea clubului, dar şi cele legate de continuitatea în creşterea jucătorilor români, mulţi din pepiniera proprie. Voica, Nica, Duţă, Mitu sau Oancea sunt astfel de exemple, care au crescut şi au confirmat în tricoul lui CSM Bucureşti. Alături de ei, dorim să aducem şi alţi sportivi de la CCJ, care să facă pasul spre handbalul mare. De asemenea, mă bucur că există în continuare un suport al clubului în investiţii în jucători străini, ce pot aduce un plus de valoare care să facă diferenţa în momente cheie ale jocului. Alături de ei şi de tinerii care vin din urmă vom continua să clădim o echipă competitivă”, a declarat Eliodor Voica.

În vârstă de 51 de ani, „Colin” este antrenor principal al echipei de handbal masculin a CSM Bucureşti din iulie 2020. A mai condus formaţiile Dinamo Bucureşti, HC Buzău şi Ştiinţa Bacău, dar şi echipa naţională masculină. A câştigat campionatul intern de două ori cu Dinamo, cu care a fost prezent şi în EHF Champions League, dar a fost şi vicecampion de patru ori, are o Cupă a României şi o Supercupă.

Ca jucător, Eliodor Voica a fost unul dintre cei mai buni din generaţia sa. A evoluat la Dinamo Bucureşti, la echipa germană HSG Nordhorn, la RK Badel Zagreb, cu care a pierdut o finală EHF Champions League în faţa Barcelonei în 1998, la RD Skofja Loka din Slovenia şi la US Ivry din Franţa. A îmbrăcat tricoul naţionalei României în peste 205 partide, printre care şi cele de la Campionatele Mondiale din 1993 şi 1995 şi cele Europene din 1994 şi 1996. Este în Top 5 golgheteri ai României, cu 867 de goluri marcate.
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jucătorii nu sunt ascultaţi în ce priveşte programul încărcat, dar eu vreau să joc (Harry Kane)

Căpitanul naţionalei de fotbal a Angliei, Harry Kane, a declarat că jucătorii nu iau atitudine în ce priveşte...

COSR: Sprijin din partea Comisiei Europene pentru organizarea FOTE Braşov 2027

Comisia Europeană va oferi suport organizatorilor români ai Festivalului Olimpic al Tineretului European Braşov 2027 în urma discuţiilor...

Raphinha şi Araujo nu vor evolua joi contra Osasuna, confirmă antrenorul Flick (FC Barcelona)

Antrenorul echipei FC Barcelona, Hansi Flick, a confirmat miercuri că cei doi internaţionali sud-americani, Raphinha şi Ronald Araujo,...

Noul stadion San Siro va fi operaţional din 2031 dacă proiectul va vedea lumina zilei

Noul stadion San Siro îşi va deschide porţile în 2031 dacă proiectul arenei de 71.000 de locuri lansat...