Handbal feminin: Selecţionerul Florentin Pera a convocat 20 de jucătoare pentru Trofeul Carpaţi

Data:

Selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin a României, Florentin Pera, a convocat 20 de jucătoare pentru Trofeul Carpaţi, care va avea loc în perioada 23-25 noiembrie, în TeraPlast Arena din Bistriţa, scrie Agerpres.

Lotul se va reuni pe 20 noiembrie, iar România va întâlni Elveţia în 23 noiembrie (17:30), Portugalia pe 24 noiembrie (19:30) şi Austria pe 25 noiembrie (17:30).

Turneul va fi o ultimă verificare înaintea participării la Campionatul Mondial din Danemarca, Norvegia şi Suedia (29 noiembrie-17 decembrie), la care România va juca în Grupa E, la Herning (Danemarca), urmând să înfrunte în ordine Chile (1 decembrie), Serbia (3 decembrie) şi Danemarca (5 decembrie).

Plecarea spre Herning (Danemarca) se va face în data de 28 noiembrie, din Cluj-Napoca.

Lotul României pentru Trofeul Carpaţi:
portari: Diana Ciucă (CS Rapid Bucureşti), Yuliya Dumanska (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Daciana Hosu (SCM Râmnicu Vâlcea), Elena Şerban (Dunărea Brăila);

extreme stânga: Ana Maria Tănasie (CS Minaur Baia Mare), Nicoleta Dincă (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti);

interi stânga: Bianca Bazaliu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Claudia Paşcan (SCM ”U” Craiova);

centri: Eliza Buceschi (CS Rapid Bucureşti), Cristina Laslo (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Andreea Popa (Dunărea Brăila);

interi dreapta: Daria Bucur (Gloria Buzău), Alicia Gogîrlă (SCM Râmnicu Vâlcea);

extreme dreapta: Alexandra Badea (CS Rapid Bucureşti), Sonia Seraficeanu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud);

pivoţi: Nicoleta Balog (Dunărea Brăila), Lorena Ostase (CS Rapid Bucureşti), Crina Pintea (CSM Bucureşti);

Staff: Florentin Pera (antrenor principal), Bogdan Burcea (antrenor secund), Ildiko Barbu Kerekes (antrenor cu portarii), Ştefan Ciuntu (preparator fizic), Florin Oancea (medic), Daniel Constantin Oprea (fizioterapeut), Victor Baciu (fizioterapeut), Ioan-Radu Cheregi (analist video), Radu Chirvase (director marketing), Nicoleta Alexandrescu (antrenor federal).
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fostul pugilist Floyd Mayweather va susţine un meci demonstrativ în Mexic

Fostul pugilist american Floyd Mayweather, campion mondial la cinci categorii diferite, va susţine un meci demonstrativ la Ciudad...

Florinel Coman şi Darius Olaru conduc topul jucătorilorcu cel mai mare impact în Superligă

Florinel Coman şi Darius Olaru, care au câştigat recent titlu cu FCSB, sunt jucătorii cu cel mai mare...

Fotbal: Echipele din Premier League ar putea renunta la arbitrajul video (VAR)

Cluburile din Premier League vor vota o posibilă renunţare la arbitrajul video (VAR) începând din sezonul viitor, după...

Hochei: Victorie clară a Germaniei la Campionatul Mondial din Cehia

Selecţionata Germaniei a învins categoric echipa Letoniei, ambele medaliate anul trecut, cu 8-1, miercuri, în Grupa B a...