Handbal feminin: România, învinsă de Germania cu 24-22, la Campionatul Mondial

Data:

Naţionala României a fost învinsă de Germania cu scorul de 24-22 (9-12), joi seara, la Herning (Danemarca), în Grupa a III-a principală a Campionatului Mondial de handbal feminin, care are loc în Danemarca, Norvegia şi Suedia, scrie Agerpres.

Tricolorele au ieşit din cursa pentru sferturile de finală în urma acestui eşec şi astfel ratează obiectivul fixat la începutul competiţiei, clasarea pe locurile 1-8, pentru a putea participa la turneele preolimpice.

România a făcut o primă repriză foarte bună, mai ales în apărare, dar a irosit mai multe şanse clare de a se desprinde pe tabela de marcaj, astfel că la pauză avantajul a fost de doar trei goluri, 12-9. Repriza secundă a fost una foarte slabă, mai ales în atac, cu doar trei goluri marcate în primul sfert de oră. Portarul Daciana Hosu a menţinut până la un moment dat speranţa echipei antrenate de Florentin Pera, dar în cele din urmă Germania a întors scorul, de la 12-15 la 17-15. România nu a reuşit să revină şi astfel ecartul de pe tabelă a crescut la cinci goluri, 22-17 şi 24-19, revirimentul venind prea târziu, ultimele trei goluri fiind înscrise de românce.

Cristina-Georgiana Neagu a jucat primul său meci pentru România la CM 2023, dar nu a putut împiedica degringolada din cadrul echipei României cu cele trei goluri ale sale.

Eliza-Iulia Buceschi a marcat 8 goluri pentru România, Bianca-Maria Bazaliu 3, Crina-Elena Pintea 3, Cristina Laslo 2, Sonia-Mariana Seraficeanu 2, Alexandra Dindiligan 1.

Daciana Hosu, care a apărat două aruncări de la 7 metri, a încheiat cu 12 intervenţii (38%).

Pentru învingătoare au înscris Antje Doell 4 goluri, Annika Lott 4, Jenny Behrend 3, Xenia Smits 3, Alina Grijseels 3, Viola Charlotte Leuchter 2, Mareike Thomaier 2, Amelie Berger 1, Julia Behnke 1, Lisa Carolin Antl 1.

Katharina Filter a avut 17 intervenţii şi un procentaj de 45%.

Au arbitrat slovenii Bojan Lah şi David Sok.

În alt meci din grupă, Polonia a învins Serbia cu 22-21. În ultimul meci al zilei, Danemarca va înfrunta Japonia.

Germania ocupă primul loc, cu 6 puncte, urmată de Danemarca, 4 puncte, Polonia, 4 puncte, România, 2 puncte, Japonia, 0 puncte, Serbia, 0 puncte.

România va juca următorul său meci sâmbătă, tot la Herning, contra Japoniei, de la ora 16:30.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal masculin: CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint

CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint în Liga Naţională de handbal masculin, după ce a învins-o pe...

Canotaj: Bronz pentru România la Europene, în proba de 8+1 masculin

Echipajul de 8+1 masculin al României a cucerit medaliile de bronz, sâmbătă, la Campionatele Europene de canotaj de...

Tenis: Tsitsipas, out din primul tur la Madrid

Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas, nr.7 mondial, câştigător al titlului la Monte Carlo şi finalist la Barcelona,...

Tenis: Jannik Sinner a debutat cu dreptul la Madrid

Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner, principalul favorit, a debutat cu o victorie la turneul ATP Masters 1.000...