Handbal feminin: Echipele româneşti şi-au aflat adversarele din grupele EHF European League

Data:

Echipele româneşti de handbal feminin CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, HC Dunărea Brăila şi CSM Târgu Jiu şi-au aflat adversarele din grupele competiţiei EHF European League, în urma tragerii la sorţi efectuate joi la Viena, scrie Agerpres.

România este ţara cu cele mai multe reprezentante în grupe.

Astfel, CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, medaliată cu bronz în ediţia trecută a ligii naţionale, va evolua în Grupa C, alături de echipa franceză Neptunes Nantes, câştigătoarea ediţiei din 2021, de formaţia poloneză MKS FunFloor Lublin şi de gruparea germană HSG Bensheim/Auerbach.

HC Dunărea Brăila, care a reuşit să elimine în turul al treilea preliminar puternica formaţie germană Borussia Dortmund, medaliată cu bronz în ediţia trecută a EHF European League, a fost repartizată în Grupa B, alături de echipa germană Thuringer HC, clasată pe patru la ediţia precedentă, de formaţia croată Lokomotiva Zagreb şi de gruparea franceză Chambray Touraine Handball.

CSM Târgu Jiu, debutantă în cupele europene după ce a jucat finala Cupei României în sezonul trecut, va face parte din Grupa D, în care se mai află Motherson Mosonmagyarovari KC (Ungaria), Costa del Sol Malaga (Spania) şi Sola HK (Norvegia).

Partidele din faza grupelor se vor desfăşura între 6 ianuarie şi 18 februarie 2024. Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în sferturile de finală.

Componenţa grupelor:
Grupa A: Nykobing Falster Handbold (Danemarca), Praktiker-Vac (Ungaria), Storhamar Handball Elite (Norvegia), Podravka Vegeta Koprivnica (Croaţia);
Grupa B: Thuringer HC (Germania), HC Dunărea Brăila (România), Lokomotiva Zagreb (Croaţia), Chambray Touraine Handball (Franţa);
Grupa C: CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud (România), Neptunes Nantes (Franţa), MKS FunFloor Lublin (Polonia), HSG Bensheim/Auerbach (Germania);
Grupa D: Motherson Mosonmagyarovari KC (Ungaria), Costa del Sol Malaga (Spania), CSM Târgu Jiu (România), Sola HK (Norvegia).
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...