Handbal feminin: CS Rapid a pierdut acasă cu Ferencvaros (20-23), în Liga Campionilor

Data:

CS Rapid Bucureşti a fost învinsă acasă de echipa maghiară FTC-Rail Cargo Hungaria, cu scorul de 23-20 (16-11), duminică, în Sala Polivalentă din Capitală, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin, scrie Agerpres.

Vicecampioana României, fără conducătoare de joc ca Eliza Buceschi şi Alicia Fernandez Fraga (ambele accidentate), nu a făcut un joc prea bun şi are şanse minime de a prinde play-off-ul. Rapid a suferit a cincea înfrângere la rând în Champions League.

Rapid a condus de doar trei ori, cu 4-3, 5-4 şi 6-5, după care Ferencvaros a preluat controlul şi la pauză avea cinci goluri în plus pe tabelă (16-11). Rapid nu a reuşit decât să reducă ecartul la două goluri, 20-22, dar în cele din urmă vicecampioana Europei a câştigat cu 23-20 acest duel direct pentru ultimul loc de play-off.

Pentru Rapid au înscris Andjela Janjusevic 7 goluri, Orlane Kanor 5, Albertina Da Cruz Kassoma 3, Estavana Polman 2, Marta Lopez Herrero 1, Dorina Korsos 1, Laura Kanor 1.

Denisa Şandru a reuşit 8 intervenţii (53,33%), Ivana Kapitanovic a avut 3 (27,27%), iar Diana Ciucă 2 (20%).

Golurile echipei budapestane au fost marcate de Emily Bolk 8, Antje Angela Malestein 5, Katrin Gitta Klujber 4, Greta Marton 3, Petra Anna Simon 2, Dragana Cvijic 1.

Au arbitrat spaniolii Javier Alvarez Mata şi Yon Bustamante Lopez, în timp ce delegat EHF a fost sârboaica Tatjana Medved.

În celelalte meciuri din grupă, sâmbătă, Vipers Kristiansand a învins-o pe MKS Zaglebie Lubin cu 28-24, Krim Mercator Ljubljana a pierdut acasă cu Ikast Handbold, cu 28-34, iar duminică, Metz Handball a trecut de Team Esbjerg cu 36-31.

În penultima etapă, Rapid va juca în deplasare cu MKS Zaglebie Lubin, pe 10 februarie.

Clasament
1. Metz Handball 20 puncte
2. Team Esbjerg 18
3. Ikast Handbold 17
4. Vipers Kristiansand 13
5. Krim Mercator Ljubljana 11
6. FTC-Rail Cargo Hungaria 10
7. CS Rapid Bucureşti 7
8. MKS Zaglebie Lubin 0
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...