Handbal feminin: Constantin Din (FRH) afirmă că România, Slovacia, Polonia, Cehia şi Turcia ar putea organiza împreună CE 2026

Data:

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Constantin Din, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că există posibilitatea ca România, Slovacia, Polonia, Cehia şi Turcia să organizeze împreună Campionatul European feminin din 2026, scrie Agerpres.

El a menţionat că această variantă este luată în calcul de Federaţia Europeană de Handbal, o decizie finală urmând să fie anunţată în luna aprilie.

„Încă nu s-a luat nicio decizie. Ce e foarte clar în momentul de faţă, este că Federaţia Europeană încearcă să popularizeze cât mai mult handbalul. Şi îşi doreşte o audienţă foarte mare la Campionatul European feminin. Luând în calcul aceste aspecte şi rezultatele audienţelor din ultimii ani, România nu neapărat că e favorită, dar se încadrează foarte bine în dorinţele Federaţiei Europene. Iar aceasta îşi doreşte foarte mult ca sălile să fie pline. Există o propunere de a organiza acest Campionat European în mai multe ţări… în două, trei, patru şi chiar cinci ţări. Nu au fost cinci până acum, dar poate fi un model nou. Deci există şi această variantă, această propunere, ca cele cinci ţări care candidează, să organizeze împreună. Ar fi cinci ţări cu şase grupe. Se discută. Ceea ce e important pentru România este că suntem în continuare în cărţi şi avem şanse să fim parte în organizarea acestei ediţii a Campionatului European. Decizia se va lua în luna aprilie în şedinţa Comitetului Executiv al Federaţiei Europene de Handbal”, a afirmat Din.

În luna noiembrie a anului trecut, România şi-a depus candidatura, alături de Slovacia, pentru coorganizarea Campionatului European de Handbal feminin din 2026. Alte trei ţări, Polonia, Cehia şi Turcia, au depus de asemenea dosare pentru a organiza această competiţie. România a mai găzduit o singură dată Campionatul European de handbal feminin, în 2000, la Bucureşti şi Râmnicu Vâlcea.

Preşedintele a menţionat că FRH va organiza un meci de retragere din echipa naţională pentru jucătoarele Cristina Neagu şi Crina Pintea.

„Acesta a fost un punct pe ordinea de zi în Consiliul de Administraţie. Noi am propus un meci de retragere pentru Cristina Neagu şi Crina Pintea. Iar în cadrul şedinţei s-a propus ca acesta să fie organizat şi pentru alte foste mari handbaliste care nu au beneficiat de un asemenea meci de retragere. Trebuie să discutăm şi cu jucătoarele în cauză, să vedem ce îşi doresc şi ele. Cristina Neagu şi Crina Pintea au fost nişte jucătoare fabuloase pentru handbalul mondial şi trebuie să găsim perioada potrivită pentru un asemenea eveniment. Pentru că noi ne dorim să invităm şi jucătoare de nivel mondial. În Consiliul de Administraţie votul a fost 14-1… a fost un vot împotrivă, care a surprins pe toată lumea. Dar acel vot este mereu împotrivă, la orice se întâmplă”, a adăugat el.

Din susţine că din punctul său de vedere contractul selecţionerului primei reprezentative feminine, Florentin Pera, ar trebui prelungit. „Florentin Pera s-a implicat foarte mult în conducerea acestei echipe naţionale. E un antrenor dedicat, un antrenor care pune mult suflet. Dar, bineînţeles, la sfârşitul contractului (n.r. – luna martie 2024) decizia nu poate să îmi aparţină numai mie. Avem un departament tehnic… Părerea mea este însă una de continuitate. Eu sunt un om de echipă, pentru că atâta vreme cât există implicare, chiar dacă rezultatele nu sunt cele pe care ni le-am propus, eu consider că e bine să mergem înainte împreună”, a explicat acesta.

Preşedintele se aşteaptă de altfel să vadă o echipă naţională nouă în dubla cu Croaţia din preliminariile Campionatului European feminin – EHF EURO 2024. „Meciul dintre România şi Croaţia care se va disputa pe 28 februarie este sold out. Va fi o echipă nouă a României, fără prezenţa unor jucătoare incredibile. Practic e un nou început. Eu sunt un optimist de fel, am foarte mare încredere în staff şi în jucătoare şi cred că vom obţine victoria”, a adăugat el.

În ceea ce priveşte naţionala de seniori, Constantin Din a anunţat că partida de pe teren propriu cu Cehia, din barajul pentru Campionatul Mondial din 2025, se va disputa la Baia Mare. „Naţionala de seniori va avea un meci amical în perioada de pregătire, cu Macedonia de Nord, în perspectiva partidei de baraj cu Cehia pentru calificarea la Campionatul Mondial. Pregătirea va avea loc la Brăila, aşa că tot acolo se va disputa şi amicalul cu Macedonia de Nord pe 16 martie. Partida de baraj cu Cehia se va desfăşura la Baia Mare, un oraş de tradiţie în handbalul românesc. Noi am identificat câteva oraşe unde bănuim că sala ar fi plină, pentru că avem nevoie de sprijinul suporterilor. Iar la Baia Mare mizăm pe o sală plină. Iar în plus, am găsit înţelegere şi am realizat şi un parteneriat cu Consiliul Judeţean”, a adăugat preşedintele.

El este de părere că prin limitarea jucătorilor străini din campionatul feminin şi cel masculin, handbalul românesc ar pierde din punct de vedere financiar.

„Sunt păreri împărţite vizavi de acest subiect, inclusiv în Consiliul de Administraţie. Aceasta este o decizie foarte importantă pentru handbalul românesc în care sunt implicate cluburile, dar şi oraşele de unde sunt acestea. Şi trebuie să ne gândim foarte bine ce e bine în perspectivă, nu strict pe moment. Deci să încercăm să construim handbalul în perspectivă. Noi suntem o federaţie subfinanţată, pentru că noi cu banii pe care îi primim de la ANS putem să organizăm doar cele opt Trofee Carpaţi şi eventual să plătim salariul unui antrenor şi s-au terminat banii. Prezenţa jucătorilor străini în campionatele noastre, vrem nu vrem, reprezintă şi o sursă de venit. Prezenţa acestor jucători şi jucătoare de clasă mondială în România înseamnă foarte mult pentru viitorul handbalului românesc. Sunt modele pentru tinerii sportivi, şi chiar pot să spun că anul acesta am avut 60 de echipe în plus înscrise în campionatele de copii şi juniori. De asemenea, când am vândut drepturile de televizare a contat foarte mult prezenţa acestor jucători străini. Deci, iată o altă sursă de venit pentru federaţie. Putem să renunţăm şi să aplicăm acel ordin de ministru, deşi el a fost desfiinţat în instanţă, deci practic nu este legal. Dar să spunem că gândim o asemenea măsură… şi atunci vom pierde nişte bani. Bani cu care noi încercăm să oferim pregătire copiilor. Dacă nu am avea aceşti bani, din cele 200 de acţiuni ale tuturor echipelor naţionale vor rămâne 100. Încercăm ca de la începutul sezonului următor să introducem obligativitatea cluburilor de a avea echipe la toate categoriile de vârstă, iar astfel să crească numărul de practicanţi”, a precizat Constantin Din.
AGERPRES 

Distribuie:

2 COMENTARII

  1. Este o veste foarte buna pentru handbalul feminin romanesc! Sper sa avem sansa de a gazdui impreuna cu alte tari Campionatul European din 2026. Este un pas important in popularizarea si promovarea acestui sport minunat in intreaga Europa. De asemenea, sunt incantat sa aud ca avem sanse sa facem parte din organizatie. In plus, este o veste foarte frumoasa ca jucatoarele Cristina Neagu si Crina Pintea vor avea un meci de retragere, iar noul selectioner al echipei nationale ar trebui prelungit. Sunt incantat ca Federatia Romana de Handbal se implica atat de mult in dezvoltarea si promovarea acestui sport, iar noi, ca fani, ne dorim sa avem parte de rezultate cat mai bune in viitor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dieter Hamann crede că Bayern Munchen ar trebui să oferteze antrenori ca Mourinho sau Zidane

Fostul internaţional german Dietmar Hamann consideră că Bayern Munchen ar trebui să vizeze antrenori care au câştigat Liga...

Hochei: NHL – Rezultate pozitive pentru New York Rangers şi Colorado Avalanche în play-off

Echipa New York Rangers a învins la limită formaţia Carolina Hurricanes, cu scorul de 4-3, după prelungiri, într-o...

Tenis: Andy Murray se pregăteşte pentru revenirea în circuit, la turneul ATP de la Geneva

Tenismanul scoţian Andy Murray se pregăteşte să revină în competiţie luna aceasta, la turneul ATP de la Geneva...

F1: Marele Premiu de la Miami, record de audienţă TV pentru Formula 1 în SUA

Marele Premiu de Formula 1 de la Miami, desfăşurat duminică, a stabilit un record pentru o transmisie televizată...