Hackerul aflat la originea Football Leaks, vizat de o nouă anchetă pentru infracţiuni informatice

Data:

Hackerul aflat la originea Football Leaks, portughezul Rui Pinto, arestat în 2019 în Ungaria şi judecat de mai mult timp la Lisabona, este vizat de o nouă anchetă pentru infracţiuni informatice comise între 2016 şi 2019, scrie ziarul francez Le Figaro, conform Agerpres.

Autorul dezvăluirilor Football Leaks despre derivele fotbalului business, al cărui prim proces urmează să se încheie joi la Lisabona, face obiectul unei a doua proceduri care vizează 377 de infracţiuni informatice, au anunţat luni avocaţii săi.

„Această acuzaţie este punerea în aplicare a strategiei parchetului care vizează prelungirea parcursului judiciar al lui Rui Pinto”, au declarat, într-un comunicat, apărătorii săi, avocatul portughez Francisco Teixeira da Mota şi colegul său francez William Bourdon.

Faptele vizate de această parte a anchetei ar fi fost comise în perioada 2016-2019, au precizat aceştia, afirmând că, în această nouă acuzaţie, procurorul care se ocupă de dosar „anunţă că va urma şi o a treia procedură”.

Potrivit avocaţilor săi, procuratura ar dori astfel să-l cufunde pe Rui Pinto „într-o bătălie juridică interminabilă”.

Solicitat de AFP, parchetul general din Portugalia nu a reacţionat luni la această nouă informaţie, dezvăluită vineri de presă.

Potrivit revistei Sabado şi agenţiei Lusa, Rui Pinto ar fi de acum urmărit penal pentru 377 de acte de pirataj informatic împotriva Benficăi Lisabona şi altor cluburi portugheze, precum şi a mai multor companii, judecători, procurori şi chiar a fiscului.

Atât inculpat, cât şi martor protejat în justiţia din ţara sa, Rui Pinto se prezintă pe sine ca un avertizor de integritate, dar a recunoscut că a comis intruziuni informatice ilegale pentru a obţine milioane de documente pe care a început să le publice pe internet la sfârşitul anului 2015.

După ce au fost încredinţate unui consorţiu de mass-media de investigaţii europene, aceste informaţii au scos la lumină practici îndoielnice care implică jucători vedete, cluburi şi agenţi, ducând la revizuiri fiscale şi anchete juridice în mai multe ţări.

De la publicarea salariilor lui Lionel Messi sau Neymar până la o acuzaţie de viol la adresa lui Cristiano Ronaldo, trecând prin strategiile de ocolire a fair-play-ului financiar de către Manchester City sau selecţia pe bază etnică la Paris Saint-Germain, lumea fotbalului a fost profund zguduită. prin această scurgere gigantică de informaţii.

Rui Pinto răspunde la 89 de acte de hacking informatic, care variază de la încălcarea corespondenţei până la furtul de date, comis împotriva clubului Sporting Lisabona, a fondului de investiţii Doyen Sports, a Federaţiei portugheze de fotbal, a unei mari firme de avocatură şi chiar a procurorilor portughezi.

Judecat de tribunalul de la Lisabona din septembrie 2020, Rui Pinto răspunde la 89 de acte de hacking şi tentativă de extorcare împotriva fondului de investiţii Doyen Sports.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fostul ministru Eduard Novak urează succes românilor care vor participa la Jocurile Olimpice şi Paralimpice

Eduard Novak, fostul ministru al Tineretului şi Sportului, a urat succes tuturor sportivilor români calificaţi la Jocurile Olimpice...

Burleanu (FRF) – Vrem să numim cel mai bun selecţioner cât mai repede posibil

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al FRF, că...

FRF amână 2 meciuri ale Corvinului Hunedoara pentru a-şi schimba forma juridică şi a putea promova

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat, marţi, cu unanimitate de voturi amânarea primelor două meciuri...

Palestina a cerut Comitetului Internaţional Olimpic excluderea Israelului de la JO 2024

Comitetul Olimpic Palestinian a contactat luni Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) pentru a solicita excluderea sportivilor israelieni care se...