Guvernul Marii Britanii reiterează apelul făcut către fanii lui Chelsea de a nu mai scanda numele lui Abramovici

Data:

Fanii echipei Chelsea trebuie să renunţe „complet” la scandarea numelui proprietarului rus al clubului, Roman Abramovici, fiind total inadecvată o asemenea atitudine, a declarat luni purtătorul de cuvânt al prim-ministrului britanic Boris Johnson, scrie DPA, citată de Agerpres.

Suporterii lui Chelsea şi-au exprimat din nou sprijinul pentru Abramovici în timpul meciului de acasă, de duminică, împotriva lui Newcastle United (1-0).

„Ştim că toţi oamenii din jurul unui club sunt susţinuţi de suporteri, însă la momentul actual, comportamentul fanilor lui Chelsea este total nepotrivit. Credem că suporterii îşi pot arăta susţinerea faţă de echipă şi fără a-i scanda numele lui Abramovici”, a spus purtătorul de cuvânt al premierului britanic.

Săptămâna trecută, ministrul Tehnologiei din Guvernul britanic, Chris Philp, spunea că fanii trebuie să-şi amintească, înainte de a striga numele lui Abramovici, că acesta are legături strânse cu preşedintele rus Vladimir Putin, al cărui regim a comis „acte barbare” în Ucraina.

”Înţeleg de ce fanii lui Chelsea au o oarecare afecţiune pentru el, dar când regimul cu care este asociat comite atrocităţi, asta este mai important decât fotbalul”, a declarat Philp pentru programul Today de la BBC Radio Four. „Aşa că i-aş ruga să se gândească atent înainte de a face asta din nou, deoarece actele barbare ale regimului Putin, pe care Abramovici l-a susţinut, sunt mult mai importante decât fotbalul”, a spus el.

Numele miliardarului rus figurează pe lista britanică a sancţiunilor vizând conturile şi companiile magnaţilor pro-Kremlin, Abramovici fiind descris ca un oligarh cu o legătură strânsă de decenii cu preşedintele rus Vladimir Putin. Abramovici a dezminţit însă astfel de legături.

Abramovici a anunţat săptămâna trecută că scoate la vânzare clubul londonez, dar procesul este incert în prezent, întrucât activitatea lui Chelsea este reglementată acum de o licenţă specială guvernamentală.

Chelsea este în prezent pe locul 3 în Premier League, cu 56 puncte, şi va întâlni duminică, acasă, pe Newcastle United (locul 14, 31 puncte), în etapa a 29-a.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dani Olmo, mijlocaşul echipei FC Barcelona, va fi indisponibil cel puţin o lună

Decisiv marţi în derby-ul cu Atletico Madrid (3-1) din La Liga, Dani Olmo, mijlocaşul ofensiv al lui FC...

F1: Oscar Piastri nu va participa la primele antrenamente libere de la Abu Dhabi

Pilotul australian Oscar Piastri (McLaren) nu va participa la prima sesiune de antrenamente libere dinaintea Marelui Premiu de...

Delegaţie CIO, în inspecţie la siturile care urmează să găzduiască JO 2030

Înalţi oficiali sportivi francezi au întins covorul roşu încă de luni pentru o delegaţie a Comitetului Internaţional Olimpic...

Ceremonia de predare a torţei olimpice către Italia, afectată de vremea nefavorabilă

Ceremonia de predare a torţei olimpice pentru Jocurile de iarnă din 2026 către delegaţia italiană, joi, la Atena,...