Gonzalo Higuain, după ultimul meci din carieră: ”Visul s-a terminat”

Data:

Atacantul argentinian Gonzalo Higuain a părăsit terenul de joc pentru ultima oară, punând capăt unei prolifice cariere în cursul căreia a câştigat titluri în Spania şi Italia, dar a disputat şi o finală de Cupă Mondială de fotbal cu ţara sa, informează AFP, citată de Agerpres.

Ultimul meci al lui Higuain s-a soldat cu o înfrângere a echipei sale, Inter Miami, în faţa campioanei en titre, New York City FC, în play-off-ul Major League Soccer (MLS), campionatul nord-american de fotbal, în care a jucat în ultimii trei ani, punând capăt speranţelor sale de a câştiga un nou trofeu.

„Visul s-a încheiat, acum începe o nouă viaţă”, a declarat el la conferinţa de presă de după meci.

Jucătorul de 34 de ani, născut la Brest, în vestul Franţei, fiul unui fotbalist argentinian, anunţase că se va retrage la finalul sezonului, dar retragerea a venit mai devreme decât gândea, cu o înfrângere cu 0-3 pe Citi Field din New York.

La finalul meciului, Higuain, fostul atacant al echipelor Real Madrid şi Juventus Torino, a păstrat câteva momente de reculegere. „Am avut impresia că niciodată nu se va termina”, a spus el pentru a descrie emoţiile din timpul acestui moment de reculegere.

„A fost jumătate din viaţa mea, o carieră de 17 ani şi imagini din toată cariera mea mi-au venit în minte. Dar plec fericit pentru că am dat totul până astăzi, ceea ce este cel mai important lucru”, a adăugat el.

Cu 31 de goluri în 75 de apariţii în echipa Argentinei, Higuain a ajutat selecţionata „Albiceleste” să se califice în finala Cupei Mondiale din 2014 şi în finala competiţiei Copa America în 2015.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Polo: CSA Steaua, favorită la cucerirea titlului

CSA Steaua Bucureşti se află la un singur succes de câştigarea celui de-al 20-lea său titlu naţional, după...

Fotbal: Farul Constanţa – Sepsi OSK 1-4, în play-off-ul Superligii

Farul Constanţa a fost învinsă fără drept de apel de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 4-1...

Tenis: Swiatek şi Sabalenka, în finala de la Madrid

Poloneza Iga Swiatek şi belarusa Arina Sabalenka, primele două jucătoare ale lumii, ca şi în 2023, se vor...

Mijlocaşul Phil Foden (Manchester City), cel mai bun jucător al anului în opinia Asociaţiei Jurnaliştilor de Fotbal

Mijlocaşul ofensiv Phil Foden, la masculin, şi atacantul Khadija 'Bunny' Shaw, la feminin, ambii de la Manchester City,...