Gimnastică: Federația anunță că nu are fonduri pentru participarea la Europene și Mondiale și cere donații

Data:

Federaţia Română de Gimnastică a anunțat că nu are resurse financiare suficiente pentru participarea la Campionatele Europene şi Mondiale de gimnastică artistică din acest an, întreceri care reprezintă etape de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, şi solicită donaţii pe internet, anunță Agerpres.

Într-un mesaj publicat pe contul oficial de Facebook intitulat „Apel la solidaritate”, FRG susţine că finanţarea de la Ministerul Sportului este în acest an cu 35% mai mică decât în 2021.

„Federaţia Română de Gimnastică este într-o situaţie critică în acest an competiţional, extrem de important pentru calificarea la JO de la Paris. Cu un buget foarte mic alocat de Ministerul Sportului pentru 2022, 4.850 mii lei, FRG nu are resurse financiare suficiente pentru participarea la Campionatele Europene (11-21.08) şi Campionatele Mondiale de gimnastică artistică (29.10-6.11, Liverpool), întreceri care reprezintă etape de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, dar şi pentru deplasarea componenţilor lotului de gimnastică aerobică, în Statele Unite la Jocurile Mondiale (7-17.07, Birmingham). Suma alocată în acest an este mai mică cu 35% faţă de bugetul primit în 2021 (7.500 mii lei) în condiţiile în care anul trecut, din cauza pandemiei, multe dintre competiţiile internaţionale au fost anulate. FRG apreciază eforturile făcute de COSR şi MS, principalii finanţatori ai federaţiei, pentru susţinerea gimnasticii şi a înaintat cereri de finanţare celor două foruri, dar apelează, în acelaşi timp şi la donaţii naţionale şi internaţionale. Poţi dona direct (https://donatii.frgimnastica.com/donatii-pf.html), sau prin redirecţionare (https://donatii.frgimnastica.com/redirectionare-pf.html) pentru campionii de azi şi de mâine! Contribuţia ta va ajunge la cauza aleasă”, se arată pe site-ul de socializare citat.

Carmencita Constantin, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică, a declarat că situaţia este una „gravă” şi că instituţia pe care o conduce se confruntă cu o „subfinanţare istorică”.

„Suntem într-o situaţie total nefavorabilă, având în vedere situaţia care a fost şi războiul din Ucraina. Sunt în faţa noastră zeci de ONG-uri care ajută copii, care au cauze dureroase de sărăcie şi probleme sociale. Şi noi suntem într-o situaţie la fel de dureroasă, însă, pe domeniul nostru de activitate, confruntându-ne cu o subfinanţare istorică. Este singurul apel pe care îl facem – ne dorim ca lumea să încerce să vadă dacă rezonează. Nu cerem nimic altceva. Situaţia este gravă. Revenirea în elita gimnasticii mondiale nu se poate realiza fără participarea la competiţiile organizate de FIG. Iar în acest moment suntem în situaţia ca loturile României să nu-şi poată urma programul competiţional din cauza lipsei fondurilor”, a spus Carmencita Constantin.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...