Gimnastică artistică: Cererea de revizuire formulată de americani pentru medalia de bronz de la sol, respinsă de TAS

Data:

Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, luni seara, pe pagina sa de Facebook, că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), printr-o comunicare oficială, a respins solicitarea formulată de Federaţia de Gimnastică a Statelor Unite, Jordan Chiles şi Comitetul Olimpic al Statelor Unite de a redeschide cazul medaliei de bronz de la sol, la Jocurile Olimpice.

”TAS a subliniat că pe parcursul procedurilor ‘s-a stabilit în mod concludent prin înregistrările oficiale furnizate de Federaţia Internaţională de Gimnastică, necontestate de nicio parte în timpul procedurilor’ faptul că acea contestaţie depusă de d-na Landi (antrenoarea Cecile Landi) a fost transmisă tardiv, după limita de 1 minut”, se arată în comunicatul FRG.

Federaţia americană de gimnastică a anunţat că a făcut apel şi a depus alte dovezi la TAS pentru a demonstra că sportiva Jordan Chiles ar trebui să păstreze medalia de bronz obţinută în finala de la sol din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris.

Românca Ana Maria Bărbosu s-a clasat iniţial pe locul al treilea, cu 13,700 puncte, în întrecerea desfăşurată la începutul săptămânii trecute, dar a fost retrogradată pe poziţia a patra după ce echipa SUA a depus o contestaţie la scurt timp după ce Chiles şi-a încheiat exerciţiul, ceea ce a dus la creşterea notei americancei de la 13,666 la 13,766, suficient pentru ca aceasta să urce de pe locul 5 pe 3 şi să o depăşească astfel pe reprezentanta ţării noastre.

România a adus cazul în faţa TAS, care a decis ca Chiles să primească nota iniţială, pe motiv că SUA a trimis contestaţia sa după termenul limită de un minut şi, în consecinţă, aceasta trebuie anulată.

Sâmbătă, Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG) a precizat că va respecta decizia TAS de acorda medalia de bronz Anei Bărbosu, iar CIO a anunţat la rândul său, duminică dimineaţă, că acceptă „modificarea clasamentului de către FIG” şi va „realoca medalia de bronz” gimnastei române.

Ulterior, USA Gymnastics a informat că a trimis „o scrisoare şi dovezi video la Tribunalul de Arbitraj Sportiv care stabilesc în mod concludent că solicitarea antrenoarei Cecile Landi de a depune o contestaţie a fost făcută la 47 de secunde după publicarea notei”.

Organismul american a declarat că solicită revizuirea hotărârii TAS şi acordarea medaliei de bronz gimnastei Jordan Chiles, pe baza noilor dovezi.

Titlul olimpic la sol a revenit braziliencei Rebeca Andrade, învingătoare în faţa americancei Simone Biles (argint), care a plecat la rândul ei acasă cu trei medalii de aur cucerite la Paris, la individual compus, în concursul pe echipe şi la sărituri.

Luni, la revenirea în ţară de la Paris, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a precizat că medalia de bronz din finala de la sol va ajunge în România până la sfârşitul acestei săptămâni.

AGERPRES

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Spectacol grandios şi meci de gală cu Vitesse Arnhem la sărbătoarea centenarului clubului Petrolul Ploieşti

Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti pregăteşte un spectacol grandios pentru data de 12 octombrie dedicat centenarului clubului fanion...

Cupa Laver este „un eveniment unic şi foarte special”, a spus Alcaraz

Cupa Laver este "un eveniment unic şi foarte special", a declarat tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, care face parte...

Anderlecht Bruxelles l-a demis pe antrenorul Brian Riemer

Anderlecht Bruxelles, cel mai titrat club din fotbalul belgian, a anunţat joi dimineaţă că a pus capăt capăt...

JO 2024: Cinci cazuri pozitive şi 39% din sportivi testaţi antidoping la Paris

Aproape 39% dintre sportivi au fost testaţi antidoping la Jocurile Olimpice de la Paris, iar până acum au...