Gimnastică artistică: Ana Maria Bărbosu şi Silviana Sfiringu s-au calificat în câte două finale la Cupa Mondială de la Osijek

Data:

Sportivele române Ana Maria Bărbosu şi Silviana Sfiringu au reuşit să se califice fiecare în două finale la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Osijek (Croaţia), potrivit Agerpres.

Vineri, Ana Maria Bărbosu a obţinut a doua notă în calificările de la bârnă, 12,933, după croata Ana Derek. Silviana Sfiringu a prins finala cu a cincea notă, 12,266.

Bărbosu a obţinut cea mai mare notă la sol, 13,366, în timp ce Andreea Preda a încheiat calificările la acest aparat pe 19, cu 11,300.

Silviana Sfiringu obţinuse joi calificarea în finala de la paralele, cu a cincea notă din calificări, 12,633 puncte.

Răzvan Marc este a treia rezervă în finala de la inele, după ce a fost notat cu 13,200 (locul 11 în calificări). Emilian Neagu a fost al 14-lea la acest aparat (13,050). La bară fixă, Marc s-a clasat pe locul 21, cu 12,000. Neagu a încheiat pe penultimul loc (28) la paralele (11,000).

Sâmbătă, Sfiringu va evolua în finala de la paralele, iar duminică sunt programate finalele de la bârnă (Bărbosu, Sfiringu) şi sol (Bărbosu).

Gimnaştii sunt însoţiţi în Croaţia de antrenorii Lucian Sandu şi Gerard Speestra, de arbitrii Adela Popa şi Dragoş Bîrzu şi de masorul Răzvan Spirescu.

Osijek este a doua dintre cele şase etape din seria 2022 FIG World Challenge Cup, ultimele patru concursuri ale sezonului fiind programate la Koper (Slovenia, 16-19 iunie), Paris (Franţa, 24-25 septembrie), Szombathely (Ungaria, 30 septembrie-2 octombrie) şi Mersin (Turcia, 7-9 octombrie).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jucători ai lui Bayern, incerţi pentru meciul de azi împotriva lui Real Madrid

Mai mulţi fotbalişti ai lui Bayern Munchen, printre care mijlocaşul Jamal Musiala şi fundaşul central Matthijs de Ligt,...

Tenis: Daniil Medvedev reuseste calificarea in optimile turneului de la Madrid

Rusul Daniil Medvedev l-a învins cu mari emoţii luni pe americanul Sebastian Korda, 5-7, 7-6 (7/4), 6-3, şi...

Iga Swiatek, calificare fara emotii în sferturi la Madrid (WTA)

Poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial al tenisului feminin, s-a calificat luni în sferturile de finală ale turneului...

FIFA şi UEFA ameninţă Spania cu sancţiuni după ce RFEF a fost plasată sub tutela guvernului

Cotidianul AS a dezvăluit luni că FIFA şi UEFA au lansat un ultimatum către guvernul spaniol, condus de...