Garda de Coastă italiană a escortat flacăra olimpică prin strâmtoarea Messina

Data:

Garda de Coastă italiană, cu ambarcaţiuni şi resurse aeriene, a escortat miercuri velierul Belem care transportă flacăra olimpică din Grecia la Paris, unde se vor desfăşura în această vară Jocurile Olimpice, informează EFE, scrie Agerpres.

Belem a traversat miercuri strâmtoarea Messina, care separă peninsula italiană de insula Sicilia (sud), unul dintre cele mai aglomerate canale maritime din lume, potrivit unui comunicat al pazei de coastă.

Velierul cu trei catarge a fost escortat de navele italiene, sub supravegherea Autorităţii Strâmtorii, cu un „schimb continuu de informaţii”, pentru a garanta siguranţa flăcării olimpice.

Pe 26 aprilie, flacără olimpică şi-a încheiat călătoria prin Grecia cu o ceremonie olimpică pe stadionul Panathenaic din Atena şi a fost predată Franţei, ţara gazdă a Jocurilor, cu o sută de zile înainte de debutul acestei competiţii.

Flacăra olimpică este aşteptată pe 8 mai la Marsilia, unde îşi va începe periplul prin Franţa, înainte de a ajunge la Paris, unde va avea loc pe 26 iulie ceremonia de deschidere a celei de-a XXXIII-a ediţii a Jocurilor Olimpice de vară.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rusul Daniil Medvedev, calificat în semifinale la Shanghai (ATP)

Tenismanul rus Daniil Medvedev s-a calificat miercuri în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai (China), dotat...

Dani Olmo, indisponibil pentru meciurile Spaniei cu Georgia şi Bulgaria

Echipa naţională de fotbal a Spaniei, deja lipsită de jumătate din titularii săi pentru cele două meciuri de...

Formula E a avut în sezonul 2024/2025 o audienţă de 561 de milioane de telespectatori

Formula E, rezervată monoposturilor 100% electrice, şi-a încheiat cel de-al 11-lea sezon (2024/2025) cu cifre record: o audienţă...

Sabalenka şi Gauff, calificate în semifinale la Wuhan (WTA)

Jucătoarea de tenis Arina Sabalenka (Belarus), favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 1.000 de la...