Gâlcă (Universitatea Craiova) – Trebuie să ne impunem jocul şi să înscriem cât mai multe goluri cu FC Hermannstadt

Data:

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în partida cu FC Hermannstadt, din etapa a 16-a a Superligii, formaţia sa trebuie să îşi impună jocul şi să înscrie cât mai multe goluri.

„Trebuie să ne agăţăm de ultimul meci (n.r., Universitatea Craiova – FCSB, scor 1-1), de atitudinea pe care am avut-o atunci, de curajul pe care l-am avut cu un om mai puţin. Atunci am demonstrat că putem mult mai mult. Şi eu cred că puteam chiar să câştigăm meciul. Aşa că mâine trebuie să ieşim pe teren din primul minut cu o atitudine de a câştiga meciul. Trebuie să ne impunem jocul şi să înscriem cât mai multe goluri. Pentru că ne creăm multe ocazii, dar nu marcăm, la acest capitol suntem datori. Indiferent de ce sistem joacă adversarul, noi trebuie să dăm totul pentru a câştiga acest meci”, a spus el.

Tehnicianul a menţionat că Alexandru Cicâldău, accidentat la gleznă, este inapt pentru partida de sâmbătă.

„El nu va fi la meciul de mâine. Sperăm să se recupereze cât mai repede. O să vedem cât de gravă este accidentarea la gleznă, dar noi sperăm să îl recuperăm după pauza aceasta. El e un jucător important pentru noi. Mitriţă e mult mai bine ca săptămâna trecută, s-a antrenat bine şi sperăm să fie nivelul lui de joc”, a afirmat antrenorul.

Constantin Gâlcă consideră că Universitatea Craiova trebuia să aibă în acest moment cel puţin 4-5 puncte în plus în clasament.

„Eu îmi doresc de la echipă mai multă constanţă pe parcursul celor 90 de minute ale unei partide. E important să controlăm jocul, chiar şi când nu avem mingea, să stăm mult mai bine în teren tactic. Au fost însă şi mulţi jucători care îşi intră în ritm, iar pentru asta e nevoie de timp. Din punctul meu de vedere echipa noastră trebuia să aibă azi cel puţin 4-5 puncte mai mult în clasament, pentru că dacă ne uităm la ocaziile de gol create suntem primii în clasament. E adevărat însă că facem şi greşeli în apărare, aici trebuie să fim mult mai organizaţi şi să avem mult mai multă agresivitate. În fotbal mereu există presiune pentru antrenori, pentru jucători, pentru toată lumea. Suntem la un club care îşi doreşte să câştige campionatul şi presiunea va exista tot timpul”, a explicat Gâlcă.

Echipa de fotbal Universitatea Craiova întâlneşte formaţia FC Hermannstadt, sâmbătă, de la ora 18:15, pe Stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova, într-o partidă contând pentru etapa a 16-a a Superligii.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...