Gabriela Lee şi Alexandra Ignatik, învinse în primul tur al calificărilor la Roland Garros

Data:

Jucătoarele române de tenis Gabriela Lee (fostă Talabă) şi Alexandra Ignatik (fostă Cadanţu) au pierdut meciurile susţinute în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, potrivit Agerpres.

Lee (26 ani, 151 WTA) a fost întrecută de sârboaica Aleksandra Krunic (29 ani, 117 WTA) cu 6-7 (4), 6-3, 6-1, după aproape două ore de joc (1 h 52 min).

Krunic a mai învins-o pe româncă şi anul trecut la Stare Splavy (Cehia, ITF), cu 7-5, 6-1, în optimi.

Alexandra Ignatik (32 ani, 152 WTA) a fost învinsă fără drept de apel, cu 6-1, 6-1, de germanca Jule Niemeier (22 ani, 103 WTA), a doua favorită, după o oră şi 19 minute de joc.

Cele două românce părăsesc competiţia cu cecuri de 60.000 de euro şi 10 puncte WTA fiecare.

România va mai fi reprezentată în calificări la Roland Garros de Irina Bara (va juca împotriva cehoaicei Jesika Maleckova) şi Mihaela Buzărnescu (o va avea ca adversară pe chinezoaica Xinyun Han), precum şi de Marius Copil (adversarul său va fi francezul Evan Furness).

Sunt calificate direct pe tabloul principal Simona Halep, Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse, Irina Begu şi Ana Bogdan.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Polo: CSA Steaua, favorită la cucerirea titlului

CSA Steaua Bucureşti se află la un singur succes de câştigarea celui de-al 20-lea său titlu naţional, după...

Fotbal: Farul Constanţa – Sepsi OSK 1-4, în play-off-ul Superligii

Farul Constanţa a fost învinsă fără drept de apel de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 4-1...

Tenis: Swiatek şi Sabalenka, în finala de la Madrid

Poloneza Iga Swiatek şi belarusa Arina Sabalenka, primele două jucătoare ale lumii, ca şi în 2023, se vor...

Mijlocaşul Phil Foden (Manchester City), cel mai bun jucător al anului în opinia Asociaţiei Jurnaliştilor de Fotbal

Mijlocaşul ofensiv Phil Foden, la masculin, şi atacantul Khadija 'Bunny' Shaw, la feminin, ambii de la Manchester City,...