Furnizorii de motoare de Formula 1 Alpine şi Honda, amendaţi de FIA cu un milion de dolari

Data:

Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) a impus amenzi în cuantum de un milion de dolari furnizorilor de motoare de Formula 1 Alpine şi Honda, pentru violarea unor proceduri în sezonul 2023, scrie DPA.

FIA a precizat că Honda a fost penalizată cu 600.000 de dolari, iar Alpine cu 400.000, ambele echipe acceptând sancţiunile.

Honda a fost amendată pentru ”nerespectarea raportărilor exacte” în documentaţia cu privire la perioada de raportare 2023 deoarece documentaţia de raportare transmisă de aceasta a inclus ”costuri ajustate şi/sau exclusive incorecte în calculul costurilor sale relevante”.

Cei de la Alpine au fost găsiţi vinovaţi de ”întârzierea exercitării limitării costurilor prin Administrarea funcţiei sale de reglementare în transmiterea documentaţiei raportării privind perioada de raportare 2023 care a fost inexactă prin omiterea de informaţii relevante.”

FIA a precizat că niciuna dintre echipe nu a depăşit plafonul de costuri sau nu a căutat să obţină sau a obţinut vreun avantaj necuvenit ca urmare a încălcării procedurilor.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Djokovic afirmă că suspendarea pentru dopaj îl va urmări pe Sinner ca un ‘nor’

Novak Djokovic l-a avertizat pe Jannik Sinner că suspendarea de trei luni pentru dopaj va plana ca un...

Columbianul James Rodriguez nu va continua alături de formaţia mexicană Leon

Internaţionalul columbian James Rodríguez nu va continua alături de formaţia mexicană de fotbal Leon, a confirmat, marţi, presei...

NBA anunţă un nou format pentru All-Star Game, cu Statele Unite împotriva restului lumii

Liga profesionistă nord-americană de baschet a anunţat, marţi, un nou format pentru All-Star Game din 2026, tradiţionalul meci...

Portughezul Filipe Coelho, numit antrenor principal la Universitatea Craiova

Portughezul Filipe Coelho (45 ani) este noul antrenor principal al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat clubul,...