Swiatek ţinteşte să prindă cea mai bună formă la Turneul Campioanelor, nu să redevină nr.1

Data:

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, cap de serie 1 la turneul WTA 1000 de la Beijing, în urma accidentării numărului unu mondial Arina Sabalenka, a declarat că obiectivul ei în turneul asiatic nu este să recâştige primul loc în clasament, ci mai degrabă să ajungă la Turneul Campioanelor de la Riad în cea mai bună formă posibilă, scrie EFE.

”Ştiu că a te gândi prea mult la clasament nu este calea de urmat. În cele din urmă, sunt doar cifre. Important este să-ţi simţi tenisul, să te concentrezi pe îmbunătăţirea jocului pe teren, iar rezultatele vor veni mai târziu”, a spus campioana de la Roland Garros, proaspăt câştigătoare a turneului de la Seul.

Swiatek, care a câştigat deja la Beijing în 2023 la prima sa apariţie, şi-a amintit că acea victorie i-a redat încrederea într-o perioadă din calendar, când era obosită după US Open. Ea revine în China cu intenţia de a-şi repeta sentimentele pozitive şi cu ochii pe o pregătire cât mai bună pentru Turneul Campioanelor (1-8 noiembrie).

În ceea ce priveşte programul, poloneza a salutat faptul că Cupa Billie Jean King s-a jucat la începutul turneului asiatic şi nu în noiembrie, permiţând jucătoarelor o adevărată pauză la sfârşitul sezonului. ”Avem nevoie de acel timp pentru corpurile noastre”, a subliniat Swiatek.

Numărul doi mondial va debuta direct în turul doi la Beijing, unde ar putea juca cu kazaha Iulia Putinţeva.

Sabalenka are un avans de 2.792 puncte faţă de Swiatek în ierarhia WTA.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Manchester United a confirmat despărţirea de Jadon Sancho

Clubul de fotbal Manchester United a confirmat miercuri despărţirea de internaţionalul englez Jadon Sancho, aflat la final de...

Manny Pacquiao strânge donaţii pentru a ajuta victimele cutremurului din Filipine

Boxerul filipinez Manny Pacquiao a anunţat, miercuri, că va strânge donaţii pentru a ajuta victimele cutremurului care a...

Tottenham i-a prelungit contractul fundaşului Ben Davies

Tottenham Hotspur, echipa internaţionalului român Radu Drăguşin, a anunţat miercuri, pe site-ul său oficial, că i-a oferit un...

FC Barcelona nu va exercita opţiunea de cumpărare a atacantului Marcus Rashford

Echipa de fotbal FC Barcelona a decis să nu exercite opţiunea de cumpărare a atacantului Marcus Rashford de...