Fundaşul Radu Drăguşin a fost inclus pe lista candidaţillor pentru trofeul Golden Boy 2022

Data:

Fundaşul român Radu Drăguşin a fost inclus pe lista celor 100 de candidaţi pentru trofeul Golden Boy 2022, care îi premiază pe cei mai buni jucători sub 21 de ani din fotbalul european, potrivit Agerpres.

Drăguşin, care a împlinit 20 de ani pe 3 februarie, se află sub contract cu Juventus Torino, dar în sezonul trecut a evoluat sub formă de împrumut la Sampdoria (în tur) şi Salernitana (în retur).

FC Barcelona este clubul cu cei mai mulţi fotbalişti (5) pe lista dată publicităţii de cotidianul Tuttosport, care acordă anual trofeul Golden Boy.

Gruparea catalană este reprezentată pe această listă de Pedro Gonzalez ”Pedri”, Pablo Paez Gavira ”Gavi”, Nico Gonzalez, Ansu Fati şi Alejandro Balde.

Doar Borussia Dortmund o poate egala pe FC Barcelona, în cazul în care este inclus la echipa germană şi Karim Adeyemi, jucător recrutat în această vară de gruparea din Bundesliga de la RB Salzburg.

Anul trecut, spaniolul Pedri a fost câştigătorul trofeului Golden Boy, cu 318 puncte, 199 în plus faţă de ocupantul locului secund, mijlocaşul englez Jude Bellingham de la Borussia Dortmund.

Pe listă figurează alţi cinci fotbalişti din La Liga: Nico Williams (Athletic Bilbao), Eduardo Camavinga (Real Madrid), Yunus Musah (Valencia), Ilaix Moriba (Valencia) şi Yeremi Pino (Villarreal).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: David Sanchez, director tehnic executiv al echipei Alpine

Francezul David Sanchez a fost numit director tehnic executiv al echipei de Formula 1 Alpine, o poziţie nou...

Fotbal: Sturm Graz a câştigat Cupa Austriei

Echipa de fotbal Sturm Graz a câştigat pentru a şaptea oară în istoria sa şi pentru al doilea...

Fotbal: Germania şi-a asigurat un loc suplimentar în sezonul viitor al Ligii Campionilor

Graţie victoriei obţinute miercuri de Borussia Dortmund împotriva lui PSG (1-0) în manşa întâi a semifinalelor Ligii Campionilor, Germania...

Garda de Coastă italiană a escortat flacăra olimpică prin strâmtoarea Messina

Garda de Coastă italiană, cu ambarcaţiuni şi resurse aeriene, a escortat miercuri velierul Belem care transportă flacăra olimpică...