Fundaşul brazilian Marcelo anunţă că va părăsi Real Madrid

Data:

Fundaşul lateral brazilian Marcelo (Real Madrid) a confirmat că părăseşte gruparea spaniolă după triumful din finala Ligii Campionilor, 1-0, contra celor de la Liverpool, scrie DPA, potrivit Agerpres.

Marcelo, în vârstă de 34 de ani, este alături de „galactici” din 2007 când a venit de la Fluminense, având aproape 550 de apariţii pentru Real Madrid.

Marcelo a fost doar rezervă neutilizată sâmbătă seara, pe Stade de France.

„A fost ultimul meu meci cu Real Madrid”, a spus duminică Marcelo.

Brazilianul va părăsi clubul după ce a avut doar 18 apariţii în acest sezon.

Real Madrid a cucerit trofeul Ligii Campionilor la fotbal după ce a învins-o pe Liverpool cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, în finala desfăşurată pe Stade de France din Saint-Denis.

Real Madrid şi-a trecut în palmares al 14-lea său trofeu în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi, graţie golului marcat de brazilianul Vinicius Junior (59).

Acesta a fost singurul şut pe poartă al madrilenilor, care s-au remarcat prin pragmatism în acest sezon al competiţiei, eliminându-le în drumul spre finală pe PSG, Chelsea şi Manchester City după reveniri incredibile.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dani Olmo (FC Barcelona) este incert pentru El Clasico

Mijlocaşul ofensiv al lui FC Barcelona, Dani Olmo, care a părăsit vineri cantonamentul naţionalei Spaniei, a suferit o...

Ciclism: Adam Yates, învingător în cursa italiană Trofeo Tessile & Moda

Ciclistul britanic Adam Yates s-a impus duminică în ediţia a 48-a a cursei italiene Trofeo Tessile & Moda,...

Moto: Campionul mondial Marc Marquez, operat cu succes la omoplatul drept

Pilotul spaniol Marc Marquez, virtual campion mondial pentru a şaptea oară la MotoGP, a fost supus cu succes...

Ferran Torres va părăsi cantonamentul echipei Spaniei din cauza unei jene musculare

Atacantul Ferran Torres (FC Barcelona) va părăsi cantonamentul echipei de fotbal a Spaniei din cauza unei jene musculare...