Dinamo a retrogradat din Liga I pentru prima oară în istorie

Data:

Dinamo Bucureşti a retrogradat pentru prima oară în istoria sa din Liga I de fotbal, după ce a terminat la egalitate cu Universitatea Cluj, 1-1 (1-1), duminică seara, pe teren propriu, în manşa a doua a barajului pentru menţinere/promovare, potrivit Agerpres.

Dinamo, care a evoluat neîntrerupt în primul eşalon din 1948, fusese învinsă în tur de Universitatea cu 2-0.

În meciul din Şoseaua Ştefan cel Mare, ”U” a deschis scorul prin Dragoş Tescan (17), cu un şut de senzaţie sub transversală de la circa 30 de metri, surprinzându-l ieşit pe portarul Mihai Eşanu. Dinamo a egalat rapid, prin Vlad Morar (19), la centrarea lui Cosmin Matei.

Dinamo a ratat primele ocazii ale partidei, prin Gabriel Torje (8) şi Christian Irobiso (15), înaintea celor două goluri.

”U” a mai avut o ocazie notabilă, dar Eşanu a respins şutul lui Sergio Ribeiro (21).

În prima repriză, echipa antrenată de Dusan Uhrin jr a avut şanse de gol prin Torje (22), Andrei Radu (34), blocat in extremis de portarul Andrei Gorcea, şi Baptiste Aloe (34).

În debutul reprizei secunde s-a consumat o fază controversată, dinamoviştii cerând penalty la un contact în careu între Irobiso şi Ioan Filip (52).

Dinamo a avut apoi o bară (59), când Cosmin Matei a trimis un şut-centrare cu efect. Gorcea a respins şutul cu boltă al lui Torje (70), iar apoi a fost aproape de o gafă monumentală la centrarea lui Grădinaru (80). Ahmed Bani a fost imprecis (79), Ivanovski (81, 83) nu a reuşit nici el să marcheze, Torje a ratat din poziţie bună (87), pentru ca ultima ocazie să fie irosită de acelaşi Ivanovski (90+5).

Universitatea Cluj, care a încheiat sezonul pe locul al treilea în play-off-ul ligii secunde, revine în primul eşalon după o pauză de şapte ani.

Dinamo, care a încheiat pe locul 8 în play-out, este al doilea cel mai titrat club din Liga I, cu 18 titluri şi 13 Cupe ale României.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fostul pugilist Floyd Mayweather va susţine un meci demonstrativ în Mexic

Fostul pugilist american Floyd Mayweather, campion mondial la cinci categorii diferite, va susţine un meci demonstrativ la Ciudad...

Florinel Coman şi Darius Olaru conduc topul jucătorilorcu cel mai mare impact în Superligă

Florinel Coman şi Darius Olaru, care au câştigat recent titlu cu FCSB, sunt jucătorii cu cel mai mare...

Fotbal: Echipele din Premier League ar putea renunta la arbitrajul video (VAR)

Cluburile din Premier League vor vota o posibilă renunţare la arbitrajul video (VAR) începând din sezonul viitor, după...

Hochei: Victorie clară a Germaniei la Campionatul Mondial din Cehia

Selecţionata Germaniei a învins categoric echipa Letoniei, ambele medaliate anul trecut, cu 8-1, miercuri, în Grupa B a...