FRF a stabilit pentru 12 aprilie data alegerilor pentru funcţia de preşedinte; Burleanu, singurul candidat

Data:

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu a anunţat, marţi, la finalul Comitetului Executiv, că 12 aprilie este data Adunării Generale a FRF, în cadrul căreia vor avea loc alegerile pentru funcţia de preşedinte al instituţiei, el fiind deocamdată singurul candidat, scrie Agerpres.

El a prezentat în cadrul unei conferinţe de presă şi realizările financiare ale FRF, menţionând o creştere a veniturilor din 2014, de când conduce federaţia.

„Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal a fost convocată de către Comitetul Executiv pentru data de 12 aprilie, ora 11:00, la Arena Naţională. Pe ordinea de zi se vor regăsi punctele importante, cum ar fi afilierea şi dezafilierea unor membri, raportul privind activitatea Comitetului Executiv şi administraţiei FRF, prezentarea raportului financiar pentru 2021 şi auditul. Pot să menţionez că încheiem anul 2021 cu venituri de aproximativ 26,3 milioane euro, înregistrăm o creştere în 2021, în ciuda faptului că a fost un an extrem de dificil din punct de vedere financiar, de aproximativ 20% comparativ cu 2019, de dinainte de pandemie. Şi cu un surplus financiar de 3,4 milioane de euro. Totodată vom prezenta planul anual de activitate, precum şi bugetul anual de venituri şi cheltuieli pentru anul 2022, când estimăm o creştere a veniturilor Federaţiei Române de Fotbal până la aproximativ 26,5 milioane de euro. Practic în 2021 înregistrăm o creştere de sută la sută faţă de 2014. Şi, bineînţeles, alegerea preşedintelui FRF şi a membrilor de Comitet Executiv”, a declarat Burleanu la finalul şedinţei Comitetului Executiv, care a avut loc la Mogoşoaia.

Oficialul FRF a precizat că, deocamdată este singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al federaţiei.

„Eu cred că împărtăşesc acelaşi punct de vedere ca şi dumneavoastră, adică va fi cel de-al treilea mandat. În ceea ce priveşte lipsa unui contracandidat, e adevărat că mi-aş fi dorit. Dar există termen suficient de înscriere. Probabil mesajul pe care fotbalul românesc vrea să îl transmită este unul de unitate. Deşi activitatea noastră a fost criticată, se pare că membri afiliaţi, acordă o susţinere foarte mare. Astăzi, dacă nu vom avea niciun contracandidat, este şi un mesaj de unitate, pe care fotbalul vrea să îl transmită cu această ocazie”, a completat Burleanu.

Întrebat dacă urmează ultimul său mandat ca preşedinte, Burleanu a spus: „Este cel de-al treilea mandat. Conform statutului FRF avem o limită de 3 mandate. Iar statutul poate fi schimbat doar cu acordul membrilor afiliaţi. Dacă membrii afiliaţi vor considera cu totul altceva atunci va trebui să stăm de vorbă. Eu vreau ca în anii următori fotbalul românesc să poată să producă un preşedinte mult mai bun decât am fost eu. Am fost un preşedinte care a trecut printr-o situaţie de criză”.

Interogat pe tema eşecurilor echipei naţionale de fotbal a României în mandatele sale, Burleanu a afirmat că nu preşedintele FRF este cel care antrenează selecţionata.

„Dumneavoastră vă doriţi un preşedinte care să antreneze echipa, să intre în teren şi poate să şi înscrie”, a mai spus Burleanu, care a refuzat să îşi acorde o notă la finalul primelor două mandate de preşedinte al FRF.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Brazilianul Raphinha a vrut să plece de la Barcelona, dar a fost convins de Hansi Flick să rămână

Mijlocaşul ofensiv brazilian Raphinha a declarat că a luat în calcul să părăsească clubul de fotbal FC Barcelona,...

Avancronica finalei Ligii Campionilor, Paris Saint-Germain – Inter Milano

Paris Saint-Germain şi Inter Milano vor disputa finala Ligii Campionilor la fotbal, sâmbătă, de la ora 22:00, pe...

AC Milan a confirmat angajarea antrenorului Massimiliano Allegri

Clubul italian de fotbal AC Milan, clasat pe locul opt în ultimul sezon din Serie A, a confirmat...

Fernando Alonso (Aston Martin) pledează pentru păstrarea Barcelonei în calendarul Formulei 1

Dublul campion mondial spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) a pledat, joi, pentru menţinerea unei curse de Formula 1...